in

100 de ani de la Marea Unire – manifestare cultural-artistică la Universitatea din Pitești

În acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, Universitatea din municipiul Pitești a organizat o serie de manifestări cultural-artistice cu tema ,, 100 de ani de la Mare Unire”. Toate acestea au culminat cu concertul organizat în Sala Mare a Universității unde au participat: corul format din studenți de la Departamentul Muzical al Universității, precum și corul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, precum și a corpului profesoral din cadrul Universității Pitești. Programul a fost alcătuit atât din cântece patriotice, cât și din cântece populare culese din toate zonele țării.

Cu această ocazie a fost realizată o expoziție intitulală ,, Martirii Marii Uniri – destinele unei generații de excepție” care prezintă într-un format original pagini din viața celor ce au avut o contribuție decisivă la realizarea idealului românesc plătit cu prețul libertății și al vieții.

Ierarhul Argeșean a vorbit celor prezenți despre eroii români care au înfăptuit Marea Unire cu prețul sângelui și a apreciat expoziția realizată de Universitate.

Expoziția a fost realizată cu sprijinul Asociației Identitate Cuturală Europeană și a Institutului Cultural Român. După prezentarea din Pitești toate panourile vor fi expuse pentru următoarele două săptămâni la Aeroportul Internațional ,, Henri Coandă” din București.

 

Dăruim un calendar pentru anul centenar – parohia Valea Mare, orașul Ștefănești

Duminica-zi de odihnă și mare sărbătoare, cateheză parohia Rucărul de Jos, protoieria Câmpulung Muscel