Absurdul

Din nefericire, pe cărările pe care am umblat prin lumea aceasta românească, mi s-a dat să întâlnesc mai multe specimene absurde. Este groaznic să vieţuieşti şi mai ales să lucrezi cu oameni cuprinşi în ghearele absurdităţii.
Se spune că n-ar fi o absurditate pe care mintea sau întâmplarea să n-o poată îndrepta. Poate fi adevărat dar pentru mine salvarea a fost să ţin pasul în fugă, departe de aşa necăjiţi ai soartei.
Aşa am putea să ne mai consolăm, dacă-l credem şi pe Goethe, când zice: „Absurdul umple lumea!”
Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.

Sinaxar 14 februarie

De ce se fac slujbe de pomenire și milostenii pentru cei adormiți?