in ,

„Acreala” lui Cioran

(Publicat în: 9 decembrie 2019)

Cred că starea „normală” a lui Cioran era instabilitatea spirituală şi duplicitatea sau, mai degrabă, lipsa de onestitate cu sine.

Dacă-l apuca un plictis nocturn, se străduia să păzească liniştea uitărilor, scriind cu sufletul în cutremurare. Dacă-l apuca „acreala” de Dumnezeu, dădea în bâlbâială, scriind: „Va veni o vreme când mă va cuprinde ruşinea de pasiunile mele cereşti, de leşinul religios care e sfinţenia şi de senzualitatea transcendentă care e mistica.”

Cu un astfel de pasiuni, leşinuri şi senzualitate, gândul lui Cioran îl împingea în a-şi zice cum „să fug din Dumnezeu”.

Laşitatea şi orgoliul n-au loc în casa lui Dumnezeu!

Cioran ştie că şi un vierme este capabil de nelinişte metafizică!

Da, dar el nu „scrie” insomnii!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 9 decembrie 2019

Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filoteia, modele de iubire a aproapelui – parohia Glâmboc, protoieria Pitești