Ajutor la domiciliu. Lucrare misionară și filantropică în inima parohiei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, s-a împlinit o frumoasă lucrare filantropică și misionară în Parohia Draguțești, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune.
Părintele paroh Pătrașcu Mădălin Doru, alături de comitetul de femei și voluntari ai parohiei, au organizat o acțiune filantropică, în mijlocul comunității de credincioși.

Aceștia au pregătit hrana pentru un număr de 6 familii nevoiașe, cu mulți copii, iar părintele paroh a mers să împlinească misiunea darului. Iar un număr de 15 persoane au servit masa la praznicarul ridicat lângă locașul de cult.
Pe lângă această acțiune filantropică, părintele a mers în parohie pentru programul misionar, de a dialoga cu credincioșii încredințați spre păstorire, cu privire la diferitele probleme personale și care privesc comunitatea.

Proiectul Samarineanul milostiv

Festival de încondeiat ouă în parohia piteșteană Sfântul Apostol Toma