in

Ajutor la domiciliu – parohia Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Pitești

(Publicat în: 18 iulie 2016)

Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.

Preoţii coslujitori de la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Piteşti, Florin Narcis Iordache şi Roger-Cristian Safta, diaconul Ene Constantin Ion, cu sprijinul credincioşilor bisericii, cu implicarea Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului prin părintele consilier Andrei Diaconescu, care s-a îngrijit de aflarea unei familii greu încercată de greutăţile vieţii, au oferit acesteia mobilier (canapea, şifonier, comode) şi un aragaz.

Protoieria Mioveni – Campionii Bucuriei Sociale, iulie 2016

Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș, ediție aniversară la Palatul Arhiepiscopal