Cum să ne păzim conştiinţa?

1iulieips31

De cele mai multe ori auzeam pe tata, mai ales, spunându-mi: să fii acasă înainte de apusul soarelui! L-am întrebat ce ar însemna această poruncă a sa devenită, deja, o obsesie. Mi-a spus, că atunci când era tânăr, primea astfel de sfaturi şi îndemnuri de la tatăl său, adică bunicul meu, iar bunicul primea poruncile de la străbunicul, care era preot venit din Ardealul zbuciumat şi cotropit de cei fără de legea creştinească.

Să dormi liniştit pe perna ta, suna sentinţa! Adică să n-ai nimic pe suflet, nimic pe inima ta şi nimic rău care să-ţi mustre cugetul, adică cugetarea să nu-ţi fie cu nimic umbrită. Nici un gând rău, nicio faptă rea! Aceasta era, de altfel, porunca grijuliului tată.

Îmi spunea adesea să ţin seama mai ales de două lucruri: să nu fur şi să nu spun minciuni! Şi tălmăcea mai departe cam aşa: atunci când furi, băiete, este o ruşine mare şi lumea nu mai uită una ca aiasta. Ai grijă, nu te mai speli cu toată apa de pe Cracău! Iar cu minciuna să n-ai casă bună, ai înţeles? Este o ruşine şi mai mare! Tu nu vezi cât de ruşinos este că vecinul nostru are porecla de Vasile mincinosul?

De ce să nu dormi cu conştiinţa împăcată? Era pentru prima dată, copil fiind, când auzeam despre aşa poveţe, pe care tata mi le dădea cu dragoste cuprinzătoare.

Iar finalul sfaturilor se încheia arătându-mi un trunchi mare în care era înfiptă o bardă ca o semilună, spunându-mi: dacă nu asculţi, îţi voi tăia capul cu barda de pe buturugă. Şi aşa nu mai uitam multă vreme şi n-am uitat nici azi când scriu aceste rânduri. Iar în şcoală, mai în glumă, mai în serios, colegii îmi spuneau cavalerul dreptăţii, de care eram tare bucuros, de ce să nu recunosc!

De aceea, Sfântul Dorotei, ne îndeamnă cu sfântă sfătuire, zicând: Să ne sârguim deci, fraţilor, să păzim conştiinţa noastră cât suntem în lumea aceasta, nelăsând-o să ne mustre în privinţa vreunui lucru, necălcând-o nici măcar în lucrul cel mai mic. Căci de la cele mici şi prin fire neînsemnate, ajungem să dispreţuim şi pe cele mari. Pentru că atunci când începe cineva să zică: „Ce este dacă voi spune cuvântul acesta? Ce este de voi mânca această bucată mică? Ce este dacă voi privi acest lucru?“, de la întrebarea: „Ce este aceasta sau ce este aceea“, ia gustul rău şi amar şi începe să dispreţuiască şi pe cele mari şi mai grele şi să calce peste conştiinţa sa. Şi înaintând astfel, pe încetul se primejduieşte să cadă în totală nesimţire. De aceea, luaţi seama, fraţilor, să nu nesocotim cele mici, vedeţi să nu le dispreţuim ca pe nişte nimicuri. Căci nu sunt mici, ci sunt un început, pricinuiesc o obişnuinţă rea. Să veghem, să avem grijă de cele uşoare, ca să nu se facă grele. Lucrarea virtuţii şi a păcatului începe de la cele mici şi duce la cele mari, fie bune, fie rele!“ (Filocalia IX, p. 509–510).

Proverbul nostru românesc a ilustrat şi mai pe scurt, grăindu-ne de peste veacuri: Că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!

Să ne păzim conştiinţa, cu mare grijă cât suntem în viaţa aceasta pământească şi să nu uităm că ea este de mai multe feluri, adică să ne păzim conştiinţa faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de lucruri. „Şi faţă de Dumnezeu o poate păzi cineva, când nu dispreţuieşte poruncile Lui … Şi simplu grăind, toate câte se fac întru ascuns pe care nimeni nu le ştie, decât numai Dumnezeu şi conştiinţa noastră, pe toate trebuie să le păzim. Aceasta este conştiinţa faţă de Dumnezeu!

„Iar faţă de aproapele este să nu facă cineva nimic de care ştie că necăjeşte sau răneşte pe aproapele, fie cu lucru, fie cu cuvântul, fie cu înfăţişarea noastră, cum am spus de multe ori. Şi-l poate răni şi privirea. Şi simplu grăind, toate câte ştie omul că pot să dea vreun gând rău aproapelui, prin care se pătează însăşi conştiinţa lui, de care ştie că este în stare să vatăme sau să necăjească. De toate acestea trebuie să se păzească şi să nu le facă. Aceasta înseamnă a păzi conştiinţa faţă de aproapele. Iar păzirea conştiinţei faţă de lucruri stă în a nu se folosi cineva rău de un lucru, a nu strica vreun lucru, sau a-l arunca, ci chiar de vede vreunul aruncat, să nu treacă cu vederea, fie el cât de neînsemnat, ci să-l adune şi să-l pună la locul lui!“ (Filocalia IX, p. 511).

Cât de însemnate sunt toate acestea! Cât de important este să păzim curată conştiinţa faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de întreaga zidire!

În tălmăcirea Părintelui Dumitru Stăniloae, citim astfel: “Pentru creştin toate componentele firii sunt darurile lui Dumnezeu către noi, spre folosul nostru. Prin toate vedem bunătatea şi grija lui Dumnezeu faţă de noi. A le dispreţui şi strica înseamnă a dispreţui grija lui Dumnezeu faţă de noi şi a reduce posibilităţile de vieţuire ale semenilor noştri. Dar pe lângă aceasta, elemente ale creaţiei mai sunt şi obiectele sau bunurile în care s-a imprimat şi munca oamenilor noştri: pâinea, vinul, uneltele, operele de artă. A le dispreţui şi strica înseamnă a dispreţui şi munca semenilor noştri. Stricarea obiectelor pregătite şi căutarea altora, cere muncă înnoită şi omul nu mai are vreme să se ocupe şi de sufletul său. Faţă de toate acestea avem o răspundere! Căci prin toate sunt loviţi oamenii şi este dispreţuit Dumnezeu!“

Când cuprindem cu privirea, cu inima şi sufletul, frumuseţea aceasta a lumii văzute, parcă totul se transformă într-un cântec ce nu se mai termină! Citeam undeva, că un om oarecare, pe drumurile acestei vieţi, mergând pe o cărare a văzut o mare de furnici împânzită peste tot încât nu mai avea pe unde călca. N-a voit să strivească nici măcar o furnică. Tot ferindu-le, a călcat în aşa fel încât şi-a rupt piciorul. Aşa da sensibilitate!

Ce vom spune de Sfântul Dimitrie cel Nou, care veghează Bucureştiul? Din nevedere a călcat pe un pui de pasăre şi l-a omorât. Atât de mult l-a mustrat conştiinţa încât s-a pedepsit fără cruţare: piciorul cu care a călcat pasărea n-a mai fost niciodată încălţat!

Ne mustră conştiinţa adesea, iar pe unii mereu, până la uşa mormântului. Comportamentul nostru prin grădina Maicii Domnului, în acest spaţiu de o frumuseţe uimitoare, nu este totdeauna ca a unei flori cu bun miros. Ar trebui să încercăm un sentiment de ruşinare faţă de marea grijă a lui Dumnezeu de a avea de toate şi din belşug. Mare durere să încercăm atunci când glasul de mulţumire ne-a amuţit! Ura şi neisprăvita lipsă de sensibilitate ar trebuie eliminată pentru totdeauna din ograda noastră!

Delicateţea, această floare rară, aşteaptă să fie pusă în glastra inimii. Delicateţea răsare întru recunoştinţă! Atunci când au fost vindecaţi cei zece leproşi, din mila Domnului, doar unul a venit să mulţumească. Iisus l-a întrebat: „Oare nu zece leproşi s-au vindecat? Ceilalţi nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?“ (Luca 17, 18).

Cei nouă leproşi s-au făcut 99, 999, 9999, 9 miliarde, 99 de miliarde şi se tot adaugă!

Câţi suntem printre ei?

Calinic Argeșeanul, Cu pana printre idei, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

...: Home Știri și evenimente Cum să ne păzim conştiinţa?