in ,

Aristocraţii din familia Bărbieru!

Am mai scris despre oameni de omenie, care au avut un rost în viaţa mea de zi cu zi. Acum voi aminti de Nifon Bărbieru, arhimandrit şi stareţ al Cernicăi.

Dar înainte de a spune câte ceva despre acest om de adevărată omenie, voi aminti că era din Moldova de Sud, din Matca Galaţiului. Din familia Bărbieru mai pot fi amintiţi şi Dorotei şi Pimen, fraţii săi mai mari şi maica Doroteia de la Mănăstirea Pasărea, care este la cinste mare în chinovie, harnică peste măsură, gospodină neîntrecută şi iubitoare de biserică mai ales.

Ori de câte ori am mers la Pasărea, era o sărbătoare s-o auzi, s-o vezi trebăluind şi mai ales atunci când dădea sfaturi, vorbea ca din paginile Sfinţilor Părinţi.

Cât despre Părintele Dorotei, stareţ ani în şir, la Schitul Cetăţuia Negru Vodă din Munţii Muscelului, nu poţi povesti fără să spui mai întâi că era un sihastru în adevăratul înţeles al cuvântului. Era mic de statură, adunat de spinare, chip de sfânt spre apus de soare, cu bătăile inimii ca ale vrăbiuţei prinse în laţ şi cu mare dinamism şi optimism până-n tăriile cerului.

În vremi tulburi şi de scădere, Avva Dorotei, că aşa îi spuneam noi, a stat ca lumânarea aprinsă în bătaia vânturilor. Peste toate era şi de o bunătate proverbială. Mulţi erau cei fără de obraz care profitau de bunătatea lui. Încă nu mai văzusem un om sub soare care să creadă pe toţi prefăcuţii şi escrocii religioşi.

Atenţionările mele se izbeau de bunătatea fără margini a Sfântului Părinte Dorotei din Munţii Muscelului.

Atunci însă când este vorba de Pimen Bărbierul, om de carte înaltă, inteligenţă şi predispus spre actorie permanentă, de câte ori aveai bucuria să-l vezi şi să-l auzi, te apuca râsul până la lacrimi. Cred că acum în cer e o veselie fără margini. Parcă văd cum îi ascultă îngerii şotiile care nu se mai isprăveau. A fost şi el o vreme stareţ la Cetăţuia Negru Vodă, apoi la Mănăstirea Argeşului, Căldăruşani, Antim, ca preot slujitor şi cântăreţ de înaltă clasă.

Şi iată aşa, vorbim de cei trei fraţi şi o soră, toţi patru pruncii dintr-o familie moldavă, porniţi pe cărările monahismului românesc care-şi termină drumul tocmai în cer.

Că am început cu Nifon, voi aminti că pe 14 decembrie 1973, iată că se împlinesc 32 de ani de atunci, a venit la Căldăruşani unde eram proletar monahal înhămat la toate muncile de zi cu zi. A aflat el că aş avea de gând să plec din nou în Transilvania de unde venisem în toamna lui 1971. Adevărat e că Episcopul Vasile al Oradei îmi făcuse numirea de stareţ la Mănăstirea Izbuc iar Mitropolitul Corneanu, printr-o scrisoare pe care o păstrez, mă poftea la Mănăstirea Piatra Scrisă, cu promisiuni viitoare de băgare în seamă şi pentru alte ascultări şi mai înalte.

Ziua de 14 decembrie 1973 a fost bună pentru mine, că fără prea multe vorbe, stareţul Nifon m-a poftit să merg la Cernica şi m-a pus să fac o cerere în acest sens. La 1 ianuarie 1974 eram deja în sobor mare cu părinţii cernicani, în chinovia marelui Sfânt Calinic, patronul meu de inimă. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Mi se dădea a înţelege că mă aflam în vatra sihăstrească unde domnea rânduiala cea bună de la Muntele Athos.

Stareţul Nifon era de măsură înaltă duhovnicească pe dinăuntru, iar pe dinafară se arăta precum chipul celebrilor stareţi, Timotei, Gheorghe şi Calinic sfântul. Blândeţea lui era proverbială. Nu l-a auzit nimeni, niciodată, rostind nici un cuvânt aspru sau de dojană. Faţa îi era mereu plină de zâmbet şi cuvântul său tămăduia oriunde ajungea. Aşa mi-a tămăduit inima şi sufletul meu, ori de câte ori era încercat de răutăţile lumii.

În august 1977, Patriarhul Iustin, la recomandare tainică a Mitropolitului Antonie (aveam să aflu doar cu câţiva ani înainte de a pleca la cele veşnice! Ce discreţie!), plecam cu inima adânc mâhnită, ca stareţ, la Mănăstirea Sinaia. Plecam din Ţara Sfântului Calinic, a minunaţilor călugări cernicani, a blândului Nifon despre care voi mai scrie, la chinovia Sinaiei, unde era mult de lucru, după cum aveam să aflu peste puţină vreme.

Acum, uitându-mă peste vremi, pot spune, cu sfiala cuvenită, că am vieţuit şi vieţuiesc în Ţara cu Sfinţi!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 29 iulie 2018

Festivitatea de înaintare în grad a promoției de maiștri militari și subofițeri