in

”Arșiță” în Parlament

Vacanța parlamentară din prima legislatură nu era una lungă. După cum erau problemele de rezolvat, atât Alexandru Bîrlădeanu, cât și Dan Marțian, președinții celor Două Camere Parlamentare, convocau de comun acord pe ”nevinovații” parlamentari, chemându-i la lucru, chiar în caniculă.

Așa făcea și Patriarhul Teoctist!
Curând ne-am revăzut în locul de chin, că drept să spun, nu era o bucurie să înoți prin căldură și să stai închircit în scăunașele din rotonda Camerei Deputaților din Dealul Patriarhiei.
Părinte Calinic, de ce ne-au chemat și nu ne-au lăsat nici măcar o lună să fim în vacanță?
Sunt probleme urgente de rezolvat. Ne vom odihni doar la umbra Crucii! Răspund neștiutorului care se făcea că nu știe.
Pe 27 iulie 1990 eram deja în sală adunați, la orele 16.30, dezbătându-se cu sârg articolele Legii privatizării, stare și lucrare nouă în spectrul democratic din România.
Guvernul era poftit să vină să prezinte Parlamentului programul și principiile de privatizare, urmărind formularea de soluții fundamentale pe criterii economice și diferențiate în funcție de specificul fiecărui sector economic și fiecărei unități, precum și crearea unui regim de protecție și de preferință pentru salariații societăților comerciale care urmează a fi privatizate.
Luări de cuvânt, dezbateri și bateri pe loc, încât, după o săptămână de pătimiri, împătimiri, suferințe sufletești și grețuri trupești din belșug, s-a aprobat începerea unei privatizări originale, de tip românesc, așa cum numai la noi se întâmplă!
În toiul caniculei, în pauză de lucru, noi, vecinii ne apucam de comentarii, ba unii dintre noi presăram cu epigrame discuțiile, iar Ștefan Cazimir ne trântea câte un banc de ne durea burta de râs. O poză din vremea aceea ne arată pe tuspatru deputați: Ștefan Cazimir, Pâslaru Dumitru, Adrian Duță și alcătuitorul acestor rânduri.
Mare bucurie aveam când îi revedeam pe acești oameni așezați, cuminți și numai spirit și umor. Dacă este a mărturisi sincer, doresc să spun că de cele mai multe ori, după oboseli mari de citit permanent legi-paralegi și constituțiile mai multor țări de pe mapamond, că noi lucram și în Constituantă, la elaborarea Constituției României, cea mai relaxantă stare era cea din pauzele binecuvântate, mai ales că atunci când se cam lungea ședința, fără pauze, dimpreună cu alți deputați strigam: Pauzăăăăă!
Printre proiectele de legi venite de la Guvern am găsit anumite fotografii în care una ne arată pe cei patru deputați la un ”festin” lingvistic, toți tăbărând cu privirea și auzul spre liber-schimbistul – caragialicesc, Ștefan Cazimir.
Fiecare, pe contra pagină, a pus două vorbe și cu semnătura personală:
Domnul Dumitru Pâslaru: ”smerit culegător de perle la banchetul risipitor a două eminențe ale spiritului.”
”Păstorul și turma într-o sublimă armonie„ – Ștefan Cazimir.
”E atât de frumos când frații sunt împreună, încât     n-am ce mai zice” – Calinic episcop Argeș.
Dumitru Pâslaru deputatul din Râmnicul Sărat, om de condiție aristocratică, a fost pentru mine o binecuvântare că am fost colegi de bancă în Parlamentul României. N-am întâlnit la un tânăr atâta decență, cumințenie, eleganță și bunătate. Îl consideram a fi un înger. Mare mi-a fost mirarea când l-am auzit că postește în toate posturile aducându-și de acasă, în oale de lut, mâncare gătită special pentru perioada abstinențelor calendaristice.Mi-am zis, după ce am constatat credința lui curată în Dumnezeu, că mi se trimit printre oameni, din când în când, și îngeri.
Mare minune cu zidirile lui Dumnezeu!
Adrian Duță, profesorul de istorie cu chemare de la Racovița Mioveniului, de o discreție dusă până la virtute de taină, n-ar fi supărat nici el, niciodată pe nimeni. A rămas mereu într-o constanță nezdruncinată, dar sigur și precis pe convingerile sale. Fără să fac niciun efort, mă simțeam sigur în prezența sa, netemându-mă că l-aș supăra sau incomoda.
Oameni care impun în tăcere!
Greu lucru!
Cu atât mai prețios!
Cu profesorul Ștefan Cazimir, de mai multe ori am făcut escapade și itinerarii pe la mănăstiri și chiar în Palatul Patriarhal pentru a cunoaște și Domnia Sa cam ce se află în spatele unor uși pecetluite cu mister.
Era tare bucuros! Să mergem împreună!
La vârsta sa plină de maturitate, l-am surprins, cum deseori se bucura ca un copil de tot ce vedea și mai ales că el credea tot ce îi povesteam. De aceea eram tare atent să nu scap vreo snoavă în fața spiritului său atât de analitic. De îndată ce vedea că o iei puțin pe miriște, te întorcea subtil cu o ironie foarte bine pliată și cu doza potrivită de echilibru.
Întâlnirile noastre erau cu față de sărbătoare. Nu ne pregăteam niciodată. Eram mereu pregătiți. M-am simțit în largul meu întotdeauna atunci când ne revedeam, fiind colegi în Parlament, dar și de scaunele înghesuite care-l enervau tot timpul când se așeza și nu aveam pe ce să ne sprijinim coala de hârtie pentru a scrie.
Când se puneau probleme din cadrul Bisericii, cine credeți că apărea la tribună pentru a interveni cu priceperea-i de necontestat? Ștefan Cazimir! La rugămintea mea, era un fel de purtător de cuvânt (când era cazul) al Bisericii Ortodoxe Române pentru că, fiind considerat”deputat FSN”, nu aveam voie să iau cuvântul niciodată în plenul Adunării, în favoarea Biserici, pentru că nu eram agreat de Patriarhul Teoctist. Dar nici în favoarea FSN-ului pentru că nu eram un ”F.S.N.-ist”, ci un episcop – deputat independent pe lista partidului majoritar.
Când ești într-un partid, ai Carnet de Membru și plătești și cotizație.
Am fost izbăvit de amândouă!
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.
 
 

Sinaxar 8 iunie 2017

Finala Crosului „Campionii Bucuriei” – iunie 2017