in

Binecuvântare Arhierească în noua Catedrală Arhiepiscopală

(Publicat în: 26 decembrie 2018)

În a doua zi de Crăciun, Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos a fost sărbătorit în toate bisericile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie Arhierească în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș. Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a adresat un cuvânt de învățătură creștinilor veniți într-un număr foarte mare, amintind  cele mai importante momente din tabloul Nașterii pruncului Iisus, dar și episoade memorabile din viața Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana.

Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit din partea Înaltpreasințitului Părinte Arhiepiscop Calinic îndemnul de a participa la patruzeci de sfinte liturghii consecutive care vor fi oficiate în noua Catedrală Arhiepiscopală până la praznicul Întâmpinării Domnului. Toți cei prezenți au avut posibilitatea să se închine și la moaștele Sfintei Mc. Filoteia care începând din această lună au fost așezate definitiv în noua Catedrală.

 

 

Bucuria Nașterii Domnului la Centrul Medico Social de la Dedulești, protoieria Pitești

Sinaxar 27 decembrie 2018