in

Binecuvântare Arhierească la parohia Moșoaia, protoieria Pitești

Credincioșii parohiei argeșene Moșoaia din protopopiatul Pitești s-au bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sf. Treime din localitate fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul a fost deosebit deoarece enoriașii parohiei au venit să-l întâmpine pe noul preot Ponov Andrei Valentin care a fost instalat în funcția de preot paroh.

Ierarhul Argeșean a vorbit celor prezenți despre vrednicia înaintașilor care au zidit biserica din Moșoaia în timpul păstoririi episcopului Ghenadie Petrescu și a îndemnat ca această lucrare duhovnicească și administrativă să fie urmată și de noul preot.

Evenimentul a fost deosebit pentru enoriașii parohiei deoarece mâine se împlinesc 129 de ani de la sfințirea bisericii care a avut loc în data de 10 sept 1889.

După o activitate de 28 de ani desfășurată în parohia Moșoaia, părintele Grigore Ioan s-a pensionat. A urmat o perioadă de suplinire de opt luni,timp în care părintele Iordache Florian, slujitor la parohia Sf. Ioan Botezătorul din Pitești, a desfășurat o activitate deosebită la această biserică. Începând de astăzi biserica din Moșoaia are un nou preot paroh în persoana părintelui Ponov Andrei Valentin.

Pentru activitatea deosebită ca slujitor al Domnului, părintele Iordache Florian a primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului distincția eparhială ,, Crucea Basarabă”.

Tot astăzi, tânărul diacon Stângescu George Ionuț  a fost hrotonit preot onorific pentru parohia Măcăi din comuna argeșeană  Cuca.

 

Participarea tinerilor ortodocși argeșeni și musceleni la ITO 2018, SIBIU – Ziua a treia

Sinaxar 10 septembrie 2018