in

Binecuvântare Arhierească pentru credincioșii parohiei Sfinții Voievozi din Curtea de Argeș

(Publicat în: 3 februarie 2019)

În Duminica a XXXII-a după Rusalii sau Duminica vameșului Zaheu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Sfinții Voievozi din Municipiul Curtea de Argeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a scos în evidență atitudinea vameșului Zaheu care și-a îndreptat greșelile într-un mod ferm și hotărât.

În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată la parohia Sf. Voievozi, părintele paroh Nicolae Arsene, împreună cu părinții coslujitori Palmeș Cristian Constantin și  Vlăsceanu Marian Ovidiu, au primit din partea Ierarhului Argeșean distincția eparhială ,,Crucea Basarabă”

Biserica Sf. Voievozi sau Bolnița din municipiul Curtea de Argeș a fost construită în scopul utilizării locașului de cult ca bolniță a Mănăstirii Argeşului, fiind zidită între anii 1780-1790, pe ruinele altei biserici mai vechi construită în secolul al XVI-lea de boierul Stanislav din Flămânzești.

 

A trăi cu artă

Sinaxar 4 februarie 2019