in

Binecuvântare Chiriarhală pentru obștea parohiei Oiești Pământeni

(Publicat în: 12 ianuarie 2020)

În Duminica după Botezul Domnului, credincioșii argeșeni din parohia Oiești Pământeni, protopopiatul Curtea de Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Aehiepiscop Calinic împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a  adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de îndemnul Mântuitorului la pocăință.

Biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae din parohia Oiești Pământeni a fost construită între anii 1837-1840 pe locul unei biserici de lemn, ctitorii principali fiind membrii familiei boierul Grigore Drugănescu.

Afectată de cutremurul din 1914, biserica este reparată, iar între 1918-1948 este închisă servind de multe ori ca loc de ascunziș pentru trupele germane și sovietice.

Între 1948-1956 pictura este restaurată de către pictorul argeșean Dumitru Norocea. În perioada 2006-2007, actualul preot paroh Iulian Bucurică a refăcut pictura, acoperișul din șiță al bisericii, și a executat și alte lucrări de mare importanță. Cu această ocazie în anul 2007 biserica  a fost resfințită.

Mărturisire de credință

Sinaxar 13 ianuarie 2020