in ,

Cancer și anti-cancer

(Publicat în: 8 mai 2019)

În general medicamentele, după cum se știe, au un rol distructiv în organismul uman. Medicamentele pe care noi le luăm, din păcate, consumă și un mare număr de enzime-sursă. Medicamentele avizate sunt cele care se iau împotriva cancerului, chimioterapia folosită o vreme după operație, pentru a opri răspândirea cancerului, chiar dacă bolnavul nu ar acuza intrarea în metastază. Substanțele folosite otrăvesc multe celule normale, dar și maligne, în speranța că organismul ar regenera celulele normale, lăsându-le pe cele maligne să moară. Chimioterapia nu se folosește decât în cazuri absolut rare, unii pacienți refuzând aceasta, pentru că știu că iau otrăvuri mortale, să zicem pentru cancer, dar ele au repercursiuni asupra întregului organism uman.

Ceea ce este îmbucurător, dr. Hiromi Shinya, a făcut recomandare ca să se știe „înlăturarea chirurgicală a părții invadate de cancer; după ce cancerul vizibil este înlăturat, încep a elimina ceea ce cred eu a fi cauza cancerului la pacientul respectiv. Evident, mai întâi îi recomand pacientului să renunțe la tutun și alcool, să renunțe total la consumul de carne, de lapte și de produse lactate. Pe lângă recomandarea de a urma programul de alimentație și stilul de viață, bazat pe factorul enzimatic, pacienții sunt îndemnați să-și ajusteze perspectiva mentală, antrenându-și mintea să invoce cât mai multe gânduri și sentimente de fericire.1

Așadar, celebrul chirurg japonezo-american a folosit mereu procedura de întărire a imunității organismului, prin „promovarea unei mai bune sănătăți fizice și psihice”2.

Enzimele au menirea de a repara și regenera celulele din corpul uman pentru a deveni imun la atacurile dinlăuntru și dinafară.

Pacientul bolnav de cancer acceptă medicația recomandată, cu gândul bun, că tratamentul prescris omoară celulele canceroase din organism. Și așa este! Numai că nu se pot delimita zonele sănătoase de cele nesănătoase și astfel medicația anti-cancer, omoară de-a valma: celulele canceroase, dar și o parte din cele necanceroase, celule sănătoase. Iar organismul luptă din răsputeri și cum poate el mai bine pentru a neutraliza primejdia.

Ceea ce este exact și bine de reținut ar fi recomandarea pe care o face celebrul medic chirurg Hiromi Shinya: „Să nu fiu înțeles greșit, mulți au reușit să se vindece de cancer folosind chimioterapia, dar mulți din acești oameni sunt tineri și probabil avem la dispoziție cea mai mare parte din resursele enzime-sursă. Nivelul enzimei sursă, descrește cu vârsta. Evident, există și diferențe de la individ la individ, dar chimioterapia, va reuși cel mai probabil la tineri, pentru că aceștia încă au suficiente enzime-sursă capabile să ajute organismul să-și revină după stresul tratamentului.3

Efectele văzute ale chimioterapiei sunt: pierderea poftei de mâncare, greață și căderea părului, pentru că se folosește o cantitate mare de enzime pentru detoxificarea organismului.

Unde se duce deficiența de enzime digestive? Mai întâi se pierde pofta de mâncare, metabolismul celular se diminuează, din cauza lipsei de enzime metabolice care duc la „căderea părului, la pielea descuamată (strat superficial al pielii), la ruperea unghiilor”.4

Dacă nu s-a știut până acum, putem să ne lămurim că apariția cancerului este o „boală legată de stilul de viață5.

Trebuie știut, că o tumoră nu se formează în scurt timp. Dacă, din păcate, cancerul apare într-o anumită parte a corpului uman, înseamnă că există celule canceroase și în alte părți ale corpului care încă nu au ajuns să evolueze în tumori canceroase.

Dr. Hiromi Shinya vorbește de niște „bombe”. Să le arătăm pe fiecare în parte și ce potențial au de distrugere:

1.Bombă cu explozie întârziată: celule canceroase care duc la formarea tumorilor;

2.Bombă ereditară: boli care se moștenesc în familie;

3.Bomba de mediu: mediul în care trăim fiecare. Consum de alimente care conțin aditivi; substanțe chimice în agricultură;

4.Bombă în ficat: ficatul care răspunde de controlul de detoxificare: evitarea alcoolului, tutunul și cafeaua;

5.Bomba din stomac: ore neregulate ale meselor zilnice care beau ceai sau iau medicamente pentru stomacurile acidulate. Această bombă ar putea să explodeze prima.

Cam multe bombe! „Cu alte cuvinte, cancerul nu este o boală localizată care invadează doar o zonă a corpului. Este o boală globală a întregului corp care afectează corpul ca un întreg”6.

Înainte de orice operație de cancer, trebuie să se știe în ce stadiu se află boala și dacă a ajuns în metastază: „pentru că înlăturarea va accelera procesul de creștere a cancerului metastatic din alte regiuni ale corpului”7, deoarece, după cum se știe, cancerul este o boală a întregului organism și nu doar a unei părți.

Pentru a birui cancerul și alte diverse boli este absolut necesar ca noi să avem mare grijă de a ne întări sistemul imunitar prin programul de stil de viață și alimentație bazată pe factorul enzimatic, prin alimentație ecologică și un orar adecvat al meselor.

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

1 Dr. Hiromi Shinya, Enzima Miracol, București: Lifestyle, 2013, pag. 60.

2 Idem, pag. 60.

3 Ibidem, pag. 61.

4 Ibidem, pag. 61.

5 Ibidem, pag. 63.

6 Ibidem, pag. 63.

7 Ibidem, pag. 63.

Sinaxar 8 mai 2019

Alături de cei în suferință – parohia Glâmboc, protoieria Pitești