in , ,

Când întrerupem postul

(Publicat în: 18 septembrie 2019)

Momentul cel mai potrivit pentru întreruperea postului este acela pe care ni-l transmite gândul interior. Intuiția și glasul îngerului păzitor, când postul îl facem pentru zidire sufletească și trupească și nu spre laudă de sine, ne arată virtutea ostenelilor de detoxificare sufletească și trupească.

Dacă după trei zile de post negru, ne pierdem pofta de a mânca, și așa este, energia folosită înainte pentru digestie, începe acum pentru a fi folosită de organism pentru a se curăța și vindeca. Iar când ne vine dorul de a mânca, să nu tăbărâm pe mese copioase, ci trebuie să începem numai cu fructe. Dar, să nu cumva, să uităm măsura. Ghiftuirea va strica toată osteneala. Se va întreba stomacul:

– Bine, bine! Până acum a fost bine și frumos! Totul lin! Dar ce s-a întâmplat cu îmbolnăvirea stomacului…așa dintr-o dată?

Apoi să ne examinăm limba. Când începem postul, limba noastră se va acoperi cu un strat gros de culoare albă, galbenă, verde sau brună. Când organismul este intoxicat, culoarea va fi din ce în ce mai brună. Atunci când organismul este sănătos, stratul va fi tot mai subțire în timpul postului.

Este bine să ținem post până ce limba și-a recăpătat culoare roz. Atunci am reușit o curățire deplină a organismului.

Să avem grijă de propriul nostru trup, hrănindu-l cu grijă și cu sfințenie, folosind hrană sănătoasă, încărcată cu energie, astfel bucurându-ne de sănătate, vitalitate și spiritualitate.

În toate lucrările noastre trebuie să începem cu binecuvântarea lui Dumnezeu! Așa vom fi într- o veselie duhovnicească și vom prețui darul lui Dumnezeu de a exista!

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

Sinaxar 17 septembrie 2019

Sinaxar 18 septembrie 2019