in

Ce spun Sfinţii Părinţi despre cunoaşterea lui Dumnezeu?

Despre Dumnezeu în Sine, adică ce este El întru fiinţa Sa, nouă, oamenilor, nu ni s-a dat a şti decât atât cât ne este de folos pentru mântuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că: „Dumnezeu este fără de început, necuprins, având toată puterea de a exista. El este cu totul inaccesibil şi nu poate fi cuprins de nici una dintre făpturi, prin vreo descoperire fiinţială a Sa“ (Filocalia, Vol. II, p. 127).

Pentru a-L înţelege şi a-L vedea pe Dumnezeu este necesar să ne pregătim duhovniceşte — să facem un salt din starea trupească, pentru că Sfântul Simion Noul Teolog ne spune: „Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeşte, căci este nevăzut. Dar pentru cei ce înţeleg duhovniceşte este pretutindeni; căci este de faţă, fiind în toate şi în afară de toate. El este în toate şi aproape de cei ce se tem de El, precum spune Duhul Sfânt, prin psalmistul David: «Dar mântuirea Lui este aproape de cei de se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava Lui în pământul nostru» (Psalmul 84, 10)”.
Noi, creştinii, din mila lui Dumnezeu, ştim multe despre El, atât cât ni s-a descoperit din Sfânta Scriptură şi din natură, Biblia nescrisă, dar la fiecare pas văzută şi la îndemâna fiecăruia dintre noi. Aşadar, Biblia, chiar de la primele cuvinte, ne vorbeşte despre Dumnezeu: „La început a făcut Dumnezeu Cerul şi pământul“ (Geneza 1, 1). Dar înainte de a Se descoperi prin Cuvântul scris, Dumnezeu s-a manifestat mai ales prin opera de creaţie. Aceasta, de bună seamă, exprimă limpede gloria, puterea şi dumnezeirea Creatorului, pe care se cuvine să-L căutăm, să-I dăm slava cuvenită şi să-I aducem din inimă mulţumiri pentru binefacerile Sale. Sfântul Evanghelist Luca ne scrie, inspirat de Duhul Sfânt, că Dumnezeu „A făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele mai înainte orânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem“ (Faptele Apostolilor 17, 26–28).
Fiind, deci, noi, neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor “ca toţi, de pretutindeni să se pocăiască“ (Faptele Apostolilor 17, 26–30).
Dacă le ştim pe acestea, rezultă fără doar şi poate că în sânul societăţii omeneşti mai există un sâmbure de moralitate. Pretenţiile unor filozofi sunt respinse categoric, pentru că: „lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu“ (I Corinteni 1, 21). Aşadar, Dumnezeu a găsit potrivit să Se descopere mai întâi în chip direct lui Avraam, Isac, Iacob, profeţilor iluminaţi ai Vechiului Testament, culminând, de bună seamă, cu Întruparea lui Iisus Hristos, care a fost profeţită mai înainte cu mii de ani! Se ştie prea bine că pentru a putea înţelege şi beneficia de descoperirea lui Dumnezeu este absolut necesară lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt. Firea noastră, fiind păcătoasă, are nevoie de o transformare, de o pregătire specială pentru a-L înţelege pe Dumnezeu, lucrarea şi atributele Lui. Ştim din Sfânta Scriptură că: Dumnezeu este veşnic! (Evrei 9, 14); Dumnezeu este atotştiutor (Ioan 16, 30; I Corinteni 2, 10); Dumnezeu este omniprezent! (I Regi 8, 27); Dumnezeu este atotputernic! (Matei 19, 26); Dumnezeu este Duh! (Ioan 4, 24); Dumnezeu este îndurător şi drept! (Evrei 2, 17); Dumnezeu este sfânt! (Ioan 17, 11); Dumnezeu este dragoste! (I Ioan 4, 8).
Şi pentru a spune şi mai desluşit cum Îl putem şti şi vedea pe Dumnezeu, pentru că vederea lui Dumnezeu este cea mai înaltă ştiinţă, voi reda mai jos un pasaj din Sfântul Simion Noul Teolog: „Când Îl vede cineva pe Dumnezeu descoperit, vede o lumină. Şi se minunează văzându-L. Ce ai văzut, fiule? O lumină dulce, părinte; o lumină de aşa fel, că nu am destulă pricepere pentru a-ţi spune cum este. Şi în vreme ce spune aceasta, inima lui saltă şi palpită şi se aprinde de îndată de dorul Celui pe Care L-a văzut. Apoi începe iarăşi să spună cu lacrimi fierbinţi şi multe: „Mi s-a arătat, părinte, acea lumină. Pereţii chiliei mele au dispărut îndată şi lumea a trecut, fugind, socotesc, de la faţa ei. Am rămas numai eu, într-o însoţire cu lumina singură. Nu ştiu, părinte, de era şi trupul meu atunci acolo. De am ieşit din el, nu ştiu, dar atunci nu ştiam de port trup şi sunt îmbrăcat în el. Aveam o bucurie de negrăit care mă însoţeşte şi acum, şi o iubire, şi un dor mare, încât s-au pornit din mine valuri de lacrimi în râuri, ca şi acum, precum vezi.” Acela, răspunzându-i, zice: „Este Dumnezeu, fiule!” La acest cuvânt, el îl vede din nou şi puţin câte puţin se curăţeşte deplin, iar curăţindu-se, capătă îndrăzneală şi-L întreabă pe Acela şi zice: „Dumnezeul meu, Tu eşti?” Acela îi răspunde şi zice: „Da, Eu sunt Dumnezeul cel Care M-am făcut om pentru tine! Şi iată te-am făcut pe tine, precum vezi, şi te voi face dumnezeu. După ce va fi petrecut mai mult timp plângând, căzând la pământ şi smerindu-se, începe să cunoască puţin câte puţin pe Dumnezeu!” (Filocalia, Vol. II, pp. 171–172).
Ne dăm seama că ştiinţa Sfinţilor Părinţi asupra cunoaşterii lui Dumnezeu este clară şi din spusele Avvei Dorotei: „Deci, despre Dumnezeu ştim că iubeşte şi ocroteşte făptura Sa şi că El însuşi este izvorul înţelepciunii şi ştie să cârmuiască cele ale noastre şi că nimic nu-I este Lui cu neputinţă, ci toate slujesc voii Lui; şi trebuie să ştim că toate câte le face sunt spre folos şi că trebuie să le primim …cu mulţumire, ca de la un Stăpân bun şi binefăcător“ (Filocalia IX, p. 610).
Marele Sfânt din neamul nostru strămoşesc, Ioan Casian, născut în Dobrogea, ne arată mai pe larg cum putem cunoaşte pe Dumnezeu atunci când scrie: „Dumnezeu nu se cunoaşte numai în fiinţa Sa cea fericită şi necuprinsă, căci aceasta s-a păstrat numai pentru sfinţii Săi în veacul ce va să fie, ci şi din măreţia şi frumuseţea făpturilor sale, din cârmuirea şi purtarea Sa de grijă cea de fiecare zi, din dreptatea Sa şi din minunile pe care le arată în fiecare neam prin sfinţii Săi. Căci când cugetăm la puterea Sa nemăsurată şi la ochiul Său neadormit, care vede cele ascunse ale inimilor şi de care nu se poate ascunde nimic, nu facem altceva decât să-L admirăm cu inimile cuprinse de frică şi să I ne închinăm Lui!“ (Filocalia I, p. 139).
M-am bucurat mult când am aflat ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Domnul este ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor …şi chiar El a zis: Cel ce Mă iubeşte pe Mine, va păzi poruncile Mele şi va fi iubit de Tatăl Meu, şi Eu îl voi iubi pe el, şi Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21). Vezi cum este ascunsă arătarea Sa în porunci?“ (Filocalia I, p. 227).
Aşadar, este lămurit pentru noi toţi că putem vedea pe Dumnezeu dacă împlinim poruncile lui Dumnezeu din iubire, dacă ne curăţim inima, mintea noastră şi sufletul de toate păcatele adunate din pustia acestei lumi întunecate şi atunci când căpătăm uitarea de noi înşine gândindu-ne la Dumnezeu, precum scrie şi Sfântul Diadoh al Foticeii.
De nenumărate ori am îndrăznit să caut pe Dumnezeu cu mintea mea mărginită şi am fost multă vreme în neodihnă, mai ales în tinereţea vieţii mele, când trufia este proprie vârstei şi nu aveam înţelepciunea să întreb. Am aflat un bun răspuns la Teognost. Iată ce zice el: „Nu căuta cu mintea ce este Dumnezeu şi unde este El. Căci este mai presus de fiinţă şi necuprins de loc, fiind mai presus de toate. Ci priveşte numai pe Dumnezeu Cuvântul cel circumscris, pe cât este cu putinţă, răspândind lumină din firea dumnezeiască, şi închipuieşte-L în spaţiu pe Cel ce este pretutindeni, pentru necircumscrierea dumnezeirii. Însă pe cât te vei curăţa, pe atât te vei învrednici de iluminare!“ (Filocalia IV, p. 249).
Şi iarăşi, cu îndrăznire, am încercat să aflu ceea ce este Cel mai presus de fiinţa noastră omenească, pe Dumnezeul Luminilor! Acelaşi înţelept Teognost m-a adus la măsura cuvenită nouă a o avea prin ceea ce am citit, lămurindu-mă astfel: „Dar ce este fiinţa Celui mai presus de fiinţă nu va afla nicidecum. Căci acesta este un lucru cu neputinţă întregii firi. Ci Îl va cunoaşte din înţelepciunea ziditoare a lucrurilor, din purtarea de grijă, din îndrumarea, ţinerea la un loc, cârmuirea şi susţinerea lor. Prin acestea se află şi oarecum se vede minunatul meşter, în chipul în care zidarul se vede din lucrurile mâinilor sale!“ (Filocalia IV, p. 256).
Cine nu vede pe Dumnezeu şi a Lui putere din divina zidire, la îndemâna noastră, a fiecăruia dintre noi, nu va înţelege şi nici nu va vedea niciodată pe Dumnezeu, pentru că nu merită!
Dumnezeu nu se arată ignoranţilor!
Calinic Argeșeanul, Cu pana printre idei, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.
 

Sinaxar 4 februarie 2018

Slujire Arhierească în parohia Rudeni din Protoieria Curtea de Argeș