Cea mai mare bucurie în cer şi pe pământ!

După cum spun oamenii de ştiinţă, până acum nu s-a descoperit că ar fi viaţă pe altă planetă sau în alte puzderii de galaxii. Pământul, aşadar, este singurul spaţiu pe care vedem aevea, cu toţii, cum Creatorul Cerurilor şi al pământului, a zidit o lume fără egal şi într-o frumuseţe absolută, această frumuseţe a lumii văzute în care toţi vieţuim şi ne împărtăşim la nesfârşit din darurile şi din vistieria Împăratului Ceresc, care guvernează Universul.
La fiecare pas întâlnim şi acum avem posibilitatea de a merge până în adâncurile mărilor şi oceanelor pentru a vedea minunile şi frumuseţile fără egal semănate cu bogăţie dumnezeiască.

Natura întreagă, subacvatică, terestră şi cosmică, stă ca un giuvaer de mare preţ în preajma noastră, a fiecăruia, şi ne îmbie în parfum de iasomie să ne bucurăm cu bucurie fără sfârşit de bogăţia darurilor dumnezeieşti.
Iar noi nu avem decât menirea de a fi mereu în stare de a ne împărtăşi de aceste frumuseţi, pe care uneori nu le sesizăm pentru că sunt prea aproape de noi şi ne socotim stăpâni absoluţi peste aceste lucrări binecuvântate şi orânduite de Dumnezeul Iubirii.
Daruri peste daruri şi frumuseţi peste frumuseţi, ca într-o ploaie de primăvară, în haină de lumină lină, Bătrâna Carte a lumii, Sfânta Scriptură, sau Biblia, cum o mai numim, scrisoarea deschisă trimisă de Dumnezeu omenirii din totdeauna, din paginile ei cu litere de aur, semănate de pana Sfântului Duh, citim întru uimire: „Că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Pământului, aşadar, şi nicidecum altui spaţiu din Univers, nu i s-a făcut un Dar atât de mare, ca Dumnezeu din veşnica Sa iubire să coboare pe Fiul Său Cel Unul-Născut! Aceasta se cheamă smerenie!
Drept răspuns la această iubire dumnezeiască, omenirea este chemată şi deci fiecare dintre noi, să răspundem nu numai cu iubire la iubire, la această împărtăşire de comuniune divino – umană, ci şi la credinţa curată şi dinamică în Dumnezeul Cel întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Dumnezeul Iubirii, a toate făcător, în Cer şi pe pământ, ne pune la inimă îndemnul de Părinte, vorbind despre Iisus: „Că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Dacă vom fi întrebaţi vreodată în viaţa noastră: ce este viaţa veşnică pe care trebuie să o moştenim toţi, răspunsul îl aflăm limpede şi pe înţelesul tuturor: „Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis!” (Ioan 17, 3), precum citim în Sfânta Scriptură.
A venit vremea şi acum este, ca miliardele de făpturi, omenirea care vieţuieşte pe acest bulgăre de ţărână, să cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos care a păşit pe cărările acestui pământ!
Din adâncul inimii şi cu iubire plină de credinţă trebuie să mărturisim pe Dumnezeu a toate ziditorul şi pe Iisus Hristos care şi-a pus viaţa ca jertfă de ispăşire pentru fiecare dintre noi, pentru întreaga lume, răscumpărându-ne din păcatul strămoşesc şi din toate păcatele personale de pe întreg parcursul vieţii noastre.
Iisus Domnul a coborât la iad, iar „Iadul întâmpinându-Te, Cuvinte, s-a amărât văzându-Te îndumnezeit rănit de bătăi şi Atotputernic; şi de înfricoşătorul Tău chip au rămas fără glas. Dar nu numai iadul s-a cutremurat ci şi cetele îngerilor s-au spăimântat, văzând pe Cel ce şade în sânurile Tatălui Cel nemuritor, cum a fost pus în mormânt ca un mort; pe care-l înconjoară cetele îngereşti şi-L slăvesc împreună cu morţii cei din iad, ca pe un Făcător şi Domn”, cum spun cântările Triodului.
Aşadar, fraţi iubitori ai credinţei în Învierea lui Iisus, credinţa este virtutea de temelie şi condiţia de a moşteni viaţa veşnică. Chiar dacă ni s-ar părea ca imposibil, credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să cuprindă nu numai Europa ci întreaga omenire născută pe cărările acestui pământ. Azi, mai mult ca oricând, mijloacele de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi cunoscut cu adevărat pe faţa întregului pământ, sunt felurite şi pretutindeni, astfel rugând pe Împăratul Ceresc, să se facă din belşug cunoscut întregii omeniri şi să nu ne pedepsească pentru slabele noastre puteri şi neputinţe de fiecare zi. Focul credinţei şi al iubirii lui Hristos să vină peste noi!
Din adânc de veacuri, Osea proorocul, ne strigă din răsputeri: „Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii de Dumnezeu şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină să ne îndestuleze de roade mântuitoare” (Osea 11, 12).
Auzim glasul Domnului Dumnezeu, grăind lumii zbuciumate de tot felul de greutăţi şi răutăţi: „Îi iubeam cu dragoste părintească, cu iubire fără de margini. Am fost pentru ei ca unul care ridică jugul de pe grumajii lor, şi mă plecam către ei şi-i hrăneam”, „dar voi aţi arat semănând fărădelegea şi aţi secerat nenorocirea şi acum trebuie să mâncaţi din roadele necredinţei, minciunii şi mândriei …”
Trăim ca-n totdeauna vremuri tulburi şi confuze, dreptmăritori creştini. O ştie fiecare dintre noi! Deseori suntem ispitiţi să devenim dumnezeii noştri înşine şi să credem că totul depinde numai de noi înşine. Iată glasul Domnului Dumnezeu cum se aude peste întreaga fire: „Dar poporul Meu este hotărât să se despartă de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridică ochii spre Mine. O, cum te voi lăsa Românie? Cum te voi părăsi pământule? Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!” (Osea 11, 7-8). O, Doamne Dumnezeule Îţi mulţumim!
Mari, multe şi grele încercări s-au abătut şi se abat asupra Grădinii Maicii Domnului, România cea bogată şi plină de flori, florile, lacrimile lui Dumnezeu şi ale sfinţilor din ceruri. Auzim glasul Domnului cu ecouri în veşnicie: „Nu voi dezlănţui iuţimea mâniei Mele, şi nu voi prăpădi din nou România, căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic şi nu om. Eu sunt Sfântul (spune Dumnezeu) în mijlocul vostru şi nu voi veni să te prăpădesc” (Osea 11, 9).
Îţi mulţumim din nou Doamne al Puterilor!
Ştim din veşnica Ta scrisoare, că n-ai trimis pe Fiul Tău (pe Iisus) în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea (Ioan 3, 17), pentru că „Cel ce crede în El (în Iisus Hristos) nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3, 18). Credinţa noastră în Hristos Iisus, aşadar, este bucuria şi salvarea noastră!
Chemarea din inimă a lui Dumnezeu, către cler şi popor, deopotrivă, este de a ne bucura de darul iertării dăruit din iubirea lui Dumnezeu, şi de a ne hotărî de azi să umblăm în lumina Învierii lui Hristos Iisus, Domnul nostru!
Astfel vom scăpa de judecata lui Dumnezeu, despre care spune: „Iar aceasta este judecata, că Lumina (Iisus Hristos) a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face fapte rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină (Hristos) pentru ca faptele lui că nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină (Hristos), ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.” (Ioan 3, 19-21).
De ziua Învierii lui Iisus, iubiţi cinstitori de Praznic Împărătesc, Cel ce s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a înviat a treia zi după Scripturi, ne cheamă în casa inimii Sale, de ziua Lui – Ziua Învierii – pe care dimpreună o cinstim şi o mărim cu credinţă şi iubire ca şi acum.
Atunci când vom rămâne singuri, singuri de tot, să nu uităm atunci, dar nici până atunci, că cel mai fidel prieten ne este Iisus Hristos, care ne ajută o viaţă întreagă dacă îl rugăm. Şi tot El ne petrece în Ţara de peste veac cu aceeaşi dragoste şi sfântă iertare, dacă şi noi I-am ascultat porunca de a ne iubi unii pe alţii şi a ne ierta reciproc şi definitiv şi fără nici o condiţionare.
Dimpreună cu proorocii să ne bucurăm, că Iisus Hristos prezis cu mii de ani, azi nouă ne face bucurie prin Învierea Sa din morţi şi iertarea păcatelor!
Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria, cea care a crezut ca nimeni de pe pământ, în adâncul inimii sale, că Iisus va învia, azi cu bucurie de mamă a neamului omenesc ne îmbrăţişează cu nădejdea şi ocrotirea izbăvirii veşnice!
Atunci când grele valuri şi furtuni vin peste noi din adânc de veacuri, precum şi acum când judeţe întregi sunt sub ape şi fraţi români luaţi ostatici, aşteptând izbăvirea, glasul lui Iisus se aude mai limpede ca-ntotdeauna: „În lumea necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Deci credinţă lucrătoare prin rugăciune şi iubire.
Şi cu toate pătimirile Sale îndurate, Iisus Hristos, după ce a răscumpărat omenirea din genunea iadului şi pe noi cei ce vieţuim de două mii de ani sub bucuria Învierii şi Iertării, întâmpinând, dis-de dimineaţă pe femeile mironosiţe şi pe noi acum, a rostit cel mai frumos şi bogat şi mângâietor cuvânt dintotdeauna: Bucuraţi-vă!
Să ne bucurăm în credinţa cea dreaptă în Dumnezeu!
Să ne bucurăm în nădejdea care nu scade niciodată!
Să ne bucurăm în dragostea de Dumnezeu şi de zidirea Sa!
Să ne bucurăm de iertarea tuturor, pentru toate necazurile făcute!
Să ne bucurăm în suferinţa izbăvitoare de păcate!
Să ne bucurăm în izbăvire de ispitele de tot felul!
Să ne bucurăm în casă şi în toate lucrările de zi cu zi!
Să ne bucurăm în răbdare plină de Duhul Sfânt!
Să ne bucurăm că ne-am născut!
Să ne bucurăm că suntem copiii iubiţi şi prieteni ai lui Iisus Hristos, Dumnezeu Cel Atotputernic, zicând din inimă: Hristos a Înviat!

Sinaxar 13 aprilie

A doua zi de Paști la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc