in ,

Cioran şi ruşii

Chiar dacă Cioran a scris despre spanioli, germani, francezi şi alte naţii, despre catolicismul care poartă „doliul după latinitate”, când scrie despre ruşi, are un vocabular care trebuie să dea de gândit.

Vorbind despre centrele de influenţă ale lumii, despre ruşi scrie lucruri fantastice: „Mai repede vor dispărea ruşii de pe glob, anulaţi fiziceşte, decât să abandoneze ideea menirilor. Atât de înrădăcinată este ea, încât pare a lua proporţii cosmice. Cu ruşii a apărut absolutul în politică şi, cu atât mai mult, în istorie”. Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura H, 1990, pag. 20.

Aş putea spune, oarecum, că absolutul, la ruşi, se arată şi în cultură, artă, muzică, religie, economie, sport, tehnică, etc.

Nu avem decât o direcţie, convieţuirea în pace, în familia mondială.

Exclusivismul este sectar,iar  iubirea pleacă de la noi, lăsându-ne orfani de Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 23 octombrie 2018

Importanța Bisericii în viața creștinului, cateheză parohia Glavacioc, protoieria Costești