in

Concert de pricesne la parohia Retevoiești, protoieria Mioveni

Pricesnele sunt vechi cântări religioase, ce au darul de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi a păstra cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti. Ascultându-le atent, ne dăm seama de două aspecte importante. În primul rând, interpretarea scoate în evidenţă sensibilitatea şi delicateţea sufletului uman aflat în stare de rugăciune, iar în al doilea rând, muzica bisericească sau cântarea liturgică reprezintă forma de manifestare, modul de a fi al îngerilor în Împărăţia lui Dumnezeu.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Cultural și Comunicații Media, a organizat un concert de pricesne, care s-a desfășurat în biserica parohiei Retevoiești, din protoieria Mioveni. Preoții slujitori au mulțumit celor care s-au ostenit și au adus bucurie în sufletele credincioșilor, prin frumoasele pricesne ortodoxe.

Zâmbet în suflet de copil – parohia Brătești, protoieria Curtea de Argeș

Rezultatele Concursului județean VESTITORII PRIMĂVERII!, ediția a III-a de la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân din Curtea de Argeș