in

Conferința Pastoral-Misionară de toamnă a preoților din Protoieria Curtea de Argeș

(Publicat în: 12 noiembrie 2018)

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a desfășurat astăzi conferința pastoral-misionară de toamnă la care au participat preoții din Protopopiatul Curtea de Argeș. Evenimentul a fost organizat în Paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial și a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

În conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind proclamarea anului 2018: Anul Omagial al unității de credință și neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, au fost susținute referate, după care au avut loc discuții pe marginea temei.

Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a subliniat că trebuie să cinstim memoria tuturor românilor și a celor ce ne-au ajutat în epopeea unică, lupta pentru Unirea cea Mare și Sfântă, așezată pe temelia martiriulului, pentru nădejdea dăinuirii!

Chiriarhul Eparhiei a încheiat cuvântul felicitând preoții care au desfășurat activități social-filantropice, educaționale, culturale, administrativ-gospodărești și catehetice, și a îndemnat, cu părintească dragoste, ca toți slujitorii Bisericii argeșene să lucreze și să înmulțească talanții dăruiți de Dumnezeu.

Părinții sfințiți au fost îndemnați  să trateze cu multă seriozitate misiunea de păstori sufletești  pe care și-au asumat-o și să continue să lucreze cu râvnă duhovnicească în activitățile pastorale și sociale desfășurate în cadrul parohiilor pe care le păstoresc.

În final, conferința a fost dedicată problemelor actuale cu care se confruntă parohiile argeșene, comunicărilor de strictă actualitate, fiind prezentate modalitățile  prin care preoții pot fi mai aproape de credincioși.

În această săptămână se vor desfășura conferințe pastorale și în celelalte protoierii ale Eparhiei Argeșului și Muscelului.

Sfinții Arhangheli, vestitorii lui Dumnezeu – cateheză parohia Glavacioc, protoieria Costești

Sinaxar 13 noiembrie 2018