in

Conferința preoțească în Protoieria Curtea de Argeș

(Publicat în: 7 noiembrie 2019)

Clericii argeșeni din protopopiatul Curtea de Argeș s-au întâlnit astăzi în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul s-a desfășurat în paraclisul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica din incinta Centrului Eparhial, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Cu această ocazie, preoții conferențiari au dat citire unor referate în care au fost tratate diferite teme legate de Anul omagial închinat patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.

Cunoscându-l personal, Ierarhul Argeșean a vorbit celor prezenți despre patriarhul Iustin Moisescu, născut în parohia argeșeană Cândești, amintind de realizările deosebite ale acestuia.

Cu această ocazie au fost difuzate două filme realizate de televiziunea Trinitas Tv, care au prezentat pe scurt activitatea desfășurată la conducerea B.O.R. a celor doi patriarhi.

Preoții argeșeni au fost felicitați pentru că au desfășurat în parohiile lor activități social-filantropice, educaționale, culturale, administrativ-gospodărești și catehetice.

Ierarhul Argeșean le-a amintit că Biserica  are o importanţă deosebită în creşterea şi mai ales în educarea viitoarelor generaţii în spiritul valorilor autentice, în vederea formării personalităţii religios-morale din care să iasă oameni integri şi de un caracter ferm şi de neclintit.

Conferințele misionar-pastorale de toamnă vor continua săptămâna viitoare în protopopiatele Mioveni, Topoloveni, Pitești, Costești și Câmpulung Muscel.

 

Protoieria Pitești – Campionii Bucuriei Sociale, noiembrie 2019

Sinaxar 8 noiembrie 2019