in , ,

Crosul Campionii Bucuriei în protoieria Topoloveni- comuna Leordeni

(Publicat în: 19 aprilie 2019)

Arhiepiscopia  Argeșului și Muscelului organizează în lunile aprilie, mai și iunie din acest an, competiția sportivă numită: crosul ,,Campionii Bucuriei”.

În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, evenimentul sportiv argeșean a fost găzduit de comuna Leordeni din protopopiatul Topoloveni.

Cu mare bucurie, Chiriarhul Eparhiei a dat startul  celor peste 400 de elevi din clasele V-VIII veniți de la zece școli gimnaziale din cuprinsul protoieriei Topoloveni.

Repartizați pe grupe de vârstă, participanții au alergat pe o distanță de 500 m până la biserica cu hramul Sf. Cuv. Parascheva din parohia Glâmbocata II.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit astăzi câștigătorilor medalii, diplome și premii în bani. De asemenea, toți participanții au primit gratuit un tricou inscripționat cu sigla Eparhiei și alte daruri.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșeana adresat felicitări celor care au participat la această competiție sportivă.

Pentru buna desfășurare a acestor activități sportive sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protopopiat. De asemenea un sprijin deosebit este oferit de primăriile implicate în organizare și școlile partenere în acest proiect eparhial.

Crosul Campionii Bucuriei va continua în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului cu a doua etapă care se va organiza pe 9 mai în comuna Budeasa din protopopiatul Mioveni.

Finaliștii crosurilor din cele șase protoierii ale Eparhiei, se vor întrece în competiția finală care se va organiza în Parcul Lunca Argeșului din municipiul Pitești în ziua de 11 iunie a acestui an.

 

Protoieria Topoloveni – Campionii Bucuriei Sociale, aprilie 2019

Sinaxar 20 aprilie 2019