in ,

Crucea înseamnă acceptarea suferințelor în fiecare zi

Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.

La 1 septembrie, Biserica prăznuiește pe Sfântul Simion Stâlpnicul (+ 459), mare făcător de minuni, ostenitor întru cele sfinte. Adică, am putea spune că Anul Nou Bisericesc începe în chip minunat: viețuirea într-un stâlp a unui sihastru ridicat din starea cea nevinovată de cioban la oi, ca și David și Amos prorocii, Ilie Cleopa și alți mari cinstitori de Dumnezeu și din istoria Neamului românesc. La 8 septembrie, Biserica a orânduit prăznuirea Nașterii Maicii Domnului, după stăruitoare rugăciuni, iar a doua zi, cinstirea părinților ei, Ioachim și Ana, iar la 14 septembrie se prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci.

Cel dintâi care scrie despre Cruce și semnificația ei duhovnicească de Altar al jertfei lui Hristos, a fost Sfântul Apostol Pavel. Cine nu-și aduce aminte cum se adresa creștinilor din Galatia: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Așa vorbea de taina Crucii, adăugând: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).

Puterea Crucii este o forță uriașă care a încurajat pe creștini în perioada celor trei sute de ani, de mare prigoană, până la venirea la Roma a marelui Constantin, Împărat și Sfânt.

Asemenea Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Constantin cel Mare a avut un rol unic în istoria creștinătății. În amiaza mare, i se arată pe cer semnul Crucii în chip de lumină, înconjurat de stele strălucitoare și cuvintele: „Prin acest semn vei învinge!” Este pentru prima oară când se poruncește să se facă din aur și pietre scumpe cruci care s-au cusut pe scuturile soldaților și pe steagurile lor de luptă. Așa a învins Constantin oastea lui Maxențiu când, semnându-se acel edict de la Milano din anul 313, a dat libertate pentru a se crede în Dumnezeu și a se face slujbele de preamărire.

Ceva mai târziu, în anul 327, Fericita Elena, mama Împăratului Constantin, fiind considerată primul arheolog al lumii, a săpat în jurul Golgotei. Văzând Dumnezeu osârdia Sfintei Elena, a ajutat-o să descopere trei cruci de lemn, pe care au fost răstigniți: Iisus Domnul, și cei doi tâlhari, unul de-a dreapta, și altul de-a stânga. Prin minunea învierii dintre cei morți a unei femei, s-a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Hristos Iisus, Domnul.

Împărăteasa Elena, dimpreună cu poporul de față, s-au închinat lemnului Sfintei Cruci, l-au sărutat, iar Patriarhul Macarie al Ierusalimului, a înălțat Sfânta Cruce pe un loc înalt și, binecuvântând poporul întru cântări pline de bucurie, au strigat toți cu credință tare: „Doamne miluiește-ne!”

De atunci, întreaga creștinătate, după puteri, călătorea în Țara Sfântă, la Ierusalim, pentru a cinsti la 14 septembrie Sfânta Cruce, cea mult folositoare, izvorând bucurie în nădejdea mântuirii!

Grele vremuri vor veni peste Țara Sfântă!

Împăratul Persiei ocupă în anul 615 Ierusalimul pe care-l jefuiește luând și Sfânta Cruce cu el. Fiind învins, Crucea a fost adusă înapoi și dată lui Zaharia, Patriarhul Țării. În anul 633, Crucea pe care S-a răstignit Hristos a fost dusă cu mare alai la Constantinopol, după care a fost împărțită în părticele mici și trimise la Biserici prin lume, o părticică ajungând și în țară la noi la București, dăruite de Patriarhul Benedict al Ierusalimului – Patriarhului Justinian al României.

Iată ce spune Sfântul Efrem Sirul despre Sfânta Cruce: „Pe făcătoarea de viață Cruce să o purtăm pe ușile noastre și pe frunte și pe ochi și pe gură și pe piept și pe toate mădularele noastre și să ne întărim cu nebiruita armă a creștinilor, cu biruitoarea morții, cu nădejdea credincioșilor, cu lumina marginilor pământului, cu deschizătoarea Raiului, cu supărătoarea eresurilor, cu întărirea dreptei credințe, cu păzitoarea cea mare a credincioșilor, cu lauda cea de mântuire a Bisericii.

De aceea, iubiți creștini și creștine, să nu ne lipsim de Crucea Domnului Iisus, purtându-o în tot locul, în suflet și pe chipul nostru, în fiecare ceas și minut. Și fără dânsa nimic să nu săvârșim, ci și dormind și sculându-ne și lucrând și mâncând și bând și călătorind și pe mare înotând și râuri trecând, toate mădularele noastre cu făcătoarea de viață Cruce să le pecetluim. Și niciodată nu ne vom teme „de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucru ce umblă întru întuneric, de molima ce bântuie întru amiază” (Psalmul 90, 5-6). Dacă totdeauna, iubiți frați și surori, pe aceasta spre ajutorul nostru o vom lua, nu vor veni către noi rele și bătaie nu se va apropia de casa noastră. Că, văzându-o pe aceasta, puterile cele potrivnice se înfioară și se depărtează. Crucea, este învierea morților! Crucea, toiagul șchiopilor! Crucea, frâul bogaților și surparea mândrilor! Crucea, semn al biruinței asupra diavolilor! Crucea povățuitoarea tinerilor! Crucea, mângâietoarea scârbiților și păzitoarea pruncilor, capul bărbaților și cununa bătrânilor! Crucea, marea cuviință a împăraților și filosofia barbarilor! Crucea, temelia Bisericii, întemeierea lumii și bucuria preoților și a călugărilor îndrăzneală! Crucea, puterea celor care sunt neputincioși și doctorul bolnavilor!

Îmi aduc aminte cu bucurie multă de credința Sfântului Calinic de la Cernica. Înainte de a-și da obștescul sfârșit, a luat cu sfială Sfânta Cruce în mână și, închinându-se și sărutându-o și strângând-o la piept, a zis din toată inima sa: „Sfântă Cruce ajută-mi!” Așa a pornit sufletul său către Părintele Iubirii!

De la Hristos încoace, deci de 2000 de ani, semnul Sfintei Cruci a fost descoperit pe aria întregului teritoriu al țării noastre, atât săpate în piatră, metal, lemn, în cimitire și biserici, cât și în casele creștinilor. Crucea se poartă și azi la gât cu toată sfințenia pentru a ne ocroti și a ne feri de toate păcatele care năvălesc asupra noastră, uitând de Dumnezeu.

Crucea, semnul mântuirii noastre, se pune pe turlele bisericii, pe Sfânta Masă, pe pieptul clericilor, pe acoperișul caselor, mai ales în Transilvania, la răspântii de drum – numeroasele troițe – la fântâni și la alte așezăminte, cum ar fi acum și pe Palatul Patriarhiei, unde un vultur ține crucea în pliscul său, pentru a ne arăta la toți că este izbăvirea lumii prin Jertfa lui Hristos, dar și ca semn că Neamul Românesc, a învățat și învață mereu, primirea jertfei lui Iisus pentru mântuire întru suferință și răbdare multă.

Crucea, semn divin, străjuie și la capul nostru așteptând învierea cea de obște, iar când suntem vii ne însemnăm cu cele trei degete ale mâinii drepte, spunând cu evlavie adâncă: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ducând mâna cucernic la frunte, la furca pieptului, la umărul drept și apoi la cel stâng, spunând: Amin.

Cinstim Sfânta Cruce pentru că Iisus Hristos S-a jertfit ca act suprem pentru salvarea omenirii și ni s-a dat de Dumnezeu, în dar,  ca să ne bucurăm atunci când facem cruce, când trecem pe lângă biserici, atunci când facem rugăciuni, când binecuvântăm pe credincioși, când sfințim apa, anafura, casele, bisericile, antimisele, troițele, Sfintele Taine, când săvârșim Sfânta Liturghie prin binecuvântare în semnul Sfintei Cruci, Pâinea și Vinul se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos.

De aceea, rânduiala Bisericii ne cheamă să cinstim Sfânta Cruce, cântând: Crucii Tale ne închinăm Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!

Iar la sfârșitul lumii, semnul Sfintei Cruci se va arăta mai întâi pe cer, prevestind Înfricoșata Judecată de Apoi, precum și transformarea întregului Univers: „Atunci se va arăta pe cer semnul (Crucea) Fiului Omului (Iisus Hristos) și vor plânge toate semințiile pământului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și slavă multă” (Matei 24, 30).

Să ne gătim inima și sufletul pentru a împlini porunca lui Iisus care ne zice tuturor: ”Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9, 23).

Iar atunci când vin suferințele peste noi și ne încearcă, mici sau mari primejdii, să ne aducem aminte de cuvântul lui Iisus Domnul,  că luarea Crucii suferințelor în fiecare zi, este pâinea noastră cea de toate zilele.

Nimeni pe lume nu a fost ocrotit de suferințe până azi! Nimeni nu a fost fericit pe lumea aceasta, dacă nu a acceptat suferința ca un semn al prezenței lui Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi, știind că suferința purifică și luminează!

Toți sfinții au fost campioni ai suferinței, care au transformat, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, durerea în bucurie dumnezeiască.

Suferința care înalță și tămăduiește, a fost, este și va fi leacul nostru de fiecare zi, rugând pe Iisus Hristos, Fiul Omului și al Suferințelor, să ne tămăduiască grabnic de toată neputința.

Să ne însemnăm corect și cu pioșenie, cu semnul Sfintei Cruci și să mărturisim pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 14 septembrie 2018

Dăruind vei dobândi – parohia Sfântul Apostol Andrei – Papucești II, protoieria Pitești