in ,

Cum se prepară ceaiurile?

(Publicat în: 19 iunie 2019)

Am și eu o întâmplare cu ceaiul pe care l-am făcut în bucătăria colegului meu de seminar, Ghergheasa Radu, venind de pe drum înfometați și însetați. Eu, mai cu pricepere, ce să spun? Am intrat în cămară și căutam ceva ceaiuri. N-am găsit nimic decât o legătură de plante, cu ceva frunze și semințe, agățată cam prea sus. M-am urcat și am dat-o jos. Am pus-o la fiert. A ieșit o apă neagră ca păcura. Am pus zahăr și când să bem, era tot amărui, dar când ne-am uitat la față și pe limbă am văzut că totul era negru, iar stomacul a început să dea semne de tulburare. Vine mama colegului și ne întreabă ce facem în bucătărie. I-am spus, desigur, arătându-i și planta din care am făcut ceaiul nostru.

– Ptiu, ați făcut ceai din sovârv, din care noi vopsim lâna în culoare neagră! Și apoi să vezi ce cerneală am vărsat noi din stomac pe jos, începând jălania sinistră, în râsul voios al doamnei preotese, care se mira de „priceperea” noastră întru ale ceaiurilor.

Așadar, să cunoaștem bine plantele medicinale și să nu încurcăm soiurile, cum am făcut noi „pricepuții”.

Ceaiurile se prepară foarte simplu!

Un singur soi de plantă, o linguriță cu vârf de plantă și o cană de apă distilată sau de izvor și puse într-un recipient de sticlă, după ce a fiert separat, plantele se adaugă pentru infuzie, 5-10 minute. Dacă noi folosim frunzele și florile plantei, se fierb 3-6 minute și apoi se lasă 5-10 minute la infuzat.

Dacă ceaiul se prepară din rădăcină, tuberculi sau rizomi, se vor fierbe 10-15 minute, iar perioada de infuzare 10-15 minute, dacă ceaiul este prea tare se va adăuga apă în acest amestec.

Să bem câte o cană de ceai, în 3 până la 6 prize zilnic, fără a îndulci în niciun fel ceaiul. Iar dacă are un gust pe care nu-l suportăm să adăugăm puțină lămâie, după gust. Beți ceaiurile proaspete!

Calinic Arhiepiscopul, Vrei să fii sănătos?, ediția a doua, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2018

Sinaxar 19 iunie 2019

Pogorârea Duhului Sfânt – cateheză la parohia Lunca Corbului, protoieria Costești