in ,

Cum stăm cu ambiţia?

Starea numită ambiţia ar putea fi înlocuită cu un cuvânt mai potrivit. Să zicem voinţă lucrătoare? Poate mai bine s-ar putea numi râvnă cu măsură? Herodot ( 484-425), în cartea sa „Istorii” a scris: „Ambiţia e un lucru rău!”

Ambiţia oricărui om se umflă pe măsură ce-i creşte puterea pământească, trecătoare ca umbra. Cei atinşi de această râie au scris că fiecare om are câte o ambiţie, oricât de mică, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru fleacuri. Tendinţa noastră este de a ne face faimoşi cu orice preţ. Dacă n-o putem face prin cumpănită atitudine şi cu bun simţ, atunci o facem prin nebunie, clădind pe minciuni şi îndrăzneli.

Filosoful Schopenhauer ne aşează sufletul în matca lui: „Este o mare nebunie să pierzi înlăuntru pentru a câştiga înafară, adică să renunţi complet sau în mare parte la linişte, timp liber şi neatârnare, în schimbul strălucirii, rangului, pompei, titlului şi onoarei.”

Citind şi din Reflecţiile lui Vauvenargues: „Eu îmi înfăţişez în minte o împărăţie mare, pe care ambiţia neastâmpărată a unui singur om o agită şi o pustieşte până ce totul este distrus şi statul piere.” Fiecare imperiu sau întocmire omenească, înainte de prăpădenie, şi-a avut întotdeauna, în frunte, un ambiţios fără înţelepciune.

Noi românii am avut mereu noroc. La vremuri grele, Dumnezeu a scos din vistieria Sa lideri geniali pentru salvarea ţării.

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 20 februarie 2019

Patriarhul României la ANB: Ne ocupăm de zidirea lăcașurilor sfinte și a Bisericii din sufletele oamenilor