in ,

Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului Iisus Hristos – 25 decembrie 2017

În miezul acestei zile, când sărbătorim în chip deosebit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, unică în Univers și pe Pământ, avem chemarea de a preamări pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că am avut de la Părintele Luminilor, marea binecuvântare de a fi în gândirea Sfintei Treimi și a ne întrupa în această frumusețe a lumii văzute, plină de taine și bucurii negrăite, chiar dacă suferințele noastre răzbat ființa cu care ne-a înnobilat Preabunul Dumnezeu.

Gândul nostru plin de bucurie și sfințenie, trebuie să străbată cerul și pământul ca fulgerul pentru a vedea, pe cât este cu putință că: „Dumnezeu a zidit și lumea nevăzută și pe cea văzută, deci, El a făcut și sufletul și trupul. Dacă lumea văzută este așa de frumoasă, cât mai mult este cea nevăzută? Iar dacă aceea este mai frumoasă și mai bună decât aceasta, cu cât nu le va întrece pe amândouă Dumnezeu, Care le-a făcut pe ele?”[1]
Precum ne este necesară lumina din zorii dimineții și se bucură inima noastră de o nouă zi binecuvântată de Dumnezeu, tot așa este de necesar să știm și să mărturisim că: „Dumnezeu este al tuturor; este viața tuturor celor ce voiesc; este mântuirea tuturor; al celor care cred și al celor care încă nu cred, al celor drepți și nedrepți, deocamdată; al celor cinstitori de Dumnezeu și necinstitori din neștiință; al celor nepătimași și al celor încă pătimași; al călugărilor și al mirenilor; al înțelepților și al celor neînvățați; al celor sănătoși și al celor bolnavi; al tinerilor și al vârstnicilor. Căci este ca răspândirea luminii, ca arătarea soarelui, ca schimbarea ceasurilor.”[2]
Dreptmăritori creștini și creștine,
În planul cel veșnic al lui Dumnezeu, întruparea Cuvântului sau Logosului, cum mai este supranumit în limbaj evanghelic sau Nașterea Domnului Iisus Hristos, înțelegem, pe cât ne este cu putință, venirea în vatra omenirii a Fiului lui Dumnezeu trimis din Sânul Sfintei Treimi la „plinirea vremii”[3], adică atunci când s-a hotărât că ar fi mai potrivit pentru îndelunga așteptare a moșilor și strămoșilor noștri, de a fi iertați și mântuiți în urma neascultării primilor noștri părinți, Adam și Eva.
Cel mai important moment din viața noastră este întâlnirea cu Părintele Luminilor. Oricare dintre noi, când va veni vremea să-L vedem pe Dumnezeu, chiar din viața noastră, să ne aducem aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog, care a făcut această experiență unică, zicând: „Când îl vede cineva descoperit pe Dumnezeu vede o lumină. Și se minunează văzându-L. Și dacă ne va întreba pe noi: Ce ai văzut, fiule? Noi vom răspunde: O lumină dulce, Părinte, o lumină de așa fel, că nu am pricepere pentru a-ți spune cum este! Și în vreme ce spune aceasta, inima lui saltă și se aprinde îndată de dorul Celui pe Care L-a văzut. Apoi continuă: Mi s-a arătat, Părinte, acea lumină! Pereții camerei mele au dispărut îndată și lumea a trecut, fugind, socotesc, de la fața ei. Am rămas numai eu, într-o însoțire cu lumina singură. Nu știu, Părinte, dacă era și trupul meu atunci acolo. De am ieșit din el, nu știu, dar atunci nu știam că port trup sau dacă sunt îmbrăcat în el. Aveam o bucurie de negrăit care mă însoțește și acum, și o iubire, și cu un dor mare, încât s-au pornit din mine valuri de lacrimi râuri, ca și acum, precum vezi. Povățuitorul duhovnicesc i-a zis: Este Acela, fiule! Atunci, curățindu-se de orice păcat, zice: Dumnezeul Meu, Tu ești? Și Acela îi răspunde și zice: Da! Eu sunt Dumnezeul Cel Care M-am făcut om pentru tine. Și iată, te-am făcut pe tine, precum vezi și te voi face Dumnezeu. După ce va fi petrecut mai mult timp plângând, căzând la pământ și umilindu-se, începe să cunoască puțin câte puțin pe Dumnezeu.”[4]
Pe parcursul vieții noastre pe pământ, dorul sufletului nostru ne poartă pe cărările care duc spre Dumnezeu, vederea Lui, față către față și înțelegerea dumnezeirii, adică ce este El. Știm din bătrânele Scripturi că: „Moise, văzătorul de Dumnezeu,….vedea Chipul dumnezeiesc Cel nevăzut în ipostas și frumusețea Lui. De aceea zice: „Dacă am cunoscut că am aflat har la Tine, arată-mi-Te, ca să Te cunosc și să Te văd”[5]. Și așa Moise Profetul L-a văzut pe Dumnezeu în Lumină dumnezeiască, în slava frumuseții, dar nu în Esența Sa, adică în Ipostasul Său! Tocmai așa, cum noi vedem atâtea ființe și lucruri, dar nu înțelegem Taina Facerii, ci doar minunea zidirii, prin care vedem Creatorul Suprem!
Cum trebuie să procedăm pentru a înțelege și a iubi pe Dumnezeu? Când ne gândim astfel, trebuie să luăm aminte la un adevăr absolut: „Cel ce învață pe om cunoștința (sau știința despre Dumnezeu), Dumnezeu Însuși este”[6], precum s-a scris. Dar cum îl învață? Dându-i rugăciune într-o adiere sfântă a Duhului ce suflă pururea în cel care se roagă, cu credință, nădejde și dragoste!
Așadar, în rugăciune se face cunoscut Dumnezeu, care devine prezent în sufletul celui care I se adresează, fiind astfel, în strânsă comuniune!
Dreptslăvitori creștini iubitori ai Nașterii lui Iisus,
De mii de ani, auzim peste zgomotele lumii, glasul Duhului Sfânt, care ne strigă nouă tuturor: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”[7], și că Dumnezeu nu se arată decât celor care s-au lepădat de deșertăciunea zgomotoasă și cumplită a vieții și să cugete cu mai multă atenție la sine însuși și, prin liniștire, la lucrurile dinlăuntru, să caute să cunoască pe Dumnezeu în Sine, Împărăția lui Dumnezeu fiind înlăuntrul nostru.[8]
Tocmai așa să fim pregătiți pentru a înțelege „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” a venirii lui Iisus Hristos, prin nașterea dumnezeiască din Fecioara Maria „pentru că în întreg Fiul, care împlinea Taina mântuirii noastre prin Întrupare, se afla întreg Tatăl după ființă nu întrupându-se, ci binevoind să se întrupeze Fiul, și în întreg Fiul se află Duhul Sfânt după ființă, nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la întruparea cea negrăită pentru noi.”[9]
Cele auzite până acum sunt o taină de nepătruns a lui Dumnezeu și e greu de înțeles. Toate acestea trebuie să le credem cu mintea și inima, luminată de Duhul Sfânt, prin rugăciune curată și lepădarea de păcate, cerând iertarea lui Dumnezeu prin căință sinceră și făcându-ne, noi înșine, judecată aspră, cu conștiință luminată de Duhul Sfânt.
Putem să mărturisim noi, românii ortodocși, de veacuri, că: „Fiecare dintre noi, oamenii, credem în El, Fiul lui Dumnezeu și Fiul pururea Fecioarei și Născătoarei de Dumnezeu Maria, și, crezând, primim cuvântul despre El cu credință în inimile noastre, ca urmare, mărturisindu-L cu gura și căindu-ne îndată din suflet de fărădelegile săvârșite de noi mai înainte, până în clipa de față și să ne silim, să nu mai repetăm păcatele și să săvârșim altele și mai grele.
Frați și surori întru Domnul,
Domnul Dumnezeu ne-a dat darul cel mai de preț care se putea da vreodată omenirii: pe Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care să strălucească în inimile noastre spre luminarea cunoștinței Fiului Său”[10].
De la luminarea cunoștinței trebuie să ajungem la luminarea conștiinței. Conștiința este cea mai veche lege pe care Dumnezeu a dat-o omului, când l-a zidit. Ea este ca un gând luminos precum este o scânteie dumnezeiască ce luminează mintea noastră și arată, fără greș, deosebirea dintre bine și rău, fiind într-un fel glasul lui Dumnezeu în noi și pregătește „prin schimbarea și îndreptarea spre bine a modului de viață, a gândurilor de toate felurile și prin curățirea întinăciunilor de mai înainte.”[11]
Ceea ce trebuie să avem în mare grijă este acuratețea conștiinței, adică curățenia ei în toată alcătuirea. Deseori, „mustrarea conștiinței încetinește din viața noastră și apoi dispare de la oamenii ce au ajuns la culmea virtuții sau a păcatului”.[12]
Cel de-al doilea caz, când ajungem la culmea păcatului ni se pare, că atunci când călcăm poruncile lui Dumnezeu, nu este grav, ba, mai mult, chiar aducem justificări păcatelor noastre, invocând tot felul de motive. Această stare de împătimire se numește împietrirea conștiinței. Ajungând în astfel de stare suntem capabili de tot felul de abateri și încălcări ale poruncilor dumnezeiești și, deopotrivă, a legilor omenești!
Am dorit să subliniez aceste stări pentru că pe unii dintre noi ne încearcă astfel de capcane, fără să ne dăm seama de cele mai multe ori. Trebuie să reamintim că este potrivit să nu uităm: „Conștiința are un rol important la Judecata particulară, căci acolo „primul martor este conștiința omului judecat”, chiar dacă omul în timpul vieții lui a redevenit virtuos, iertându-i-se păcatele, conștiința înmagazinează știința despre răutatea săvârșită de om, iar la Judecată se va citi „fără putință de înșelare cartea conștiinței.”[13]
Pe vremuri învățam la Psihologie că există patru feluri de conștiințe: dreaptă sau adevărată, greșită sau falsă, grijulie (laxă) ori lejeră, sigură sau îndoielnică, mai pe scurt există Libertatea de conștiință, Conștiința morală și Conștiința profesională.
Oricum s-ar numi, noi trebuie să avem conștiința dumnezeiască. Să o păzim neatinsă de păcate și scăderi, raportând rațiunile dumnezeiești ce coboară prin ea, căci „fără conștiința bună, nu poți plăcea lui Dumnezeu.”[14]
Ca să avem pace în suflet și mustrarea conștiinței să nu ne lase în păcate, trebuie să punem capăt oricărui păcat pe care l-am făcut și să punem început bun vieții noastre, cât ne-a mai rămas timp de trăit. Să izgonim păcatele sufletești și păcatele trupești, din întreaga noastră ființă, și să începem arătură nouă și semănare de virtuți pentru sănătatea trupului și a sufletului.
Domnul Dumnezeu ne cunoaște pe toți!       
Nu ne putem ascunde de prezența Atotputerniciei Sale: „De asemenea și Duhul Sfânt vine întrajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci însuși Duhul Sfânt se roagă pentru noi, cu suspine negrăite.”[15]
Purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu este de o mare gingășie dumnezeiască pentru „că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui.”[16]
Mulțumim Domnului Dumnezeu că ne-a chemat pe toți la mântuire și fericire veșnică, prin jertfa de iubire a Domnului nostru Iisus Hristos, care rămâne în veacul veacurilor între noi și cu noi, având „preoție veșnică”[17]. Pentru aceasta și poate să mântuiască pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru noi, copiii măririi Sale!
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost în planul Cel veșnic al Sfintei Treimi, darul cel mai de preț oferit omenirii pentru totdeauna, darul mântuitor al împăcării omenirii cu Dumnezeul Iubirii!
Vă pun la inimă, iubiți frați și surori, îndemnul frățesc și părintesc de a avea grijă de viața sufletească și trupească, Darul lui Dumnezeu, pe care să nu-l risipim în cumpăna deșertăciunilor lumești, care ne inundă și înhață la fiecare pas al vieții noastre.
Vine vremea să ne prezentăm cu inima veselă in fața lui Dumnezeu, arătându-i că nu am pierdut întru risipire Darurile Sale dumnezeiești. Nu suntem doar Darul lui Dumnezeu pe acest pământ, ci suntem și pruncii Săi care trebuie să moștenim Împărăția Iubirii Dumnezeiești.
Nu ne putem prezenta în fața Sa cu mâinile goale și sufletul pustiit de pacea și bucuria în Duhul Sfânt!
Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru pacea în lume și pacea în țara noastră, în familie, în satele și în orașele noastre.
Să facem rugăciuni stăruitoare pentru toți bolnavii din lume și să aducem un strop de speranță pentru cei în necazuri și în risipiri de tot felul!
Să fim voioși și mulțumitori Domnului nostru Iisus Hristos, Cel numit Emanuel, că a venit din Sânul Sfintei Treimi, ca să fie cu noi pururea!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te-ai făcut Fiu al Omului ca să rămâi pururea cu noi, iar noi să fim solidari ca români și ortodocși, cuprinzând în iubirea noastră întreaga Ta zidire.
Îți mulțumim, Doamne, Iisuse Hristoase și ne închinăm Nașterii Tale, deși nu avem toți haină de nuntă !
De aceea, se cuvine să aducem rugăciuni de mulțumire, Domnului nostru Iisus Hristos, că s-a făcut asemenea nouă oamenilor, afară de păcat, și a venit ca să ne mântuiască, iar noi să-I adresăm mereu rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi păcătoșii!
Cu iubire și inimă veselă să cântăm Domnului Iisus:
Hristos se naște, măriți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L,
Hristos pe pământ, înălțați-vă;
Cântați Domnului tot pământul!
Cu doriri de fericire pământească și cerească, în iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Vă întâmpină,
Calinic Argeșeanul
 
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete de dragoste, suta a treia, cap. 72, în Filocalie, vol. II, pag. 100.

[2] Sfântul Ioan Scărarul, Scara, cuv. 1, cap. 4, Filocalia, vol. IX, pag. 45.

[3] Galateni 4, 4.

[4] Sfântul Simeon Noul Teolog, Filocalia, vol. VI, pag, 171, 172.

[5] Ieșire 33, 13.

[6] Psalmul 93, 10.

[7] Psalmul 44, 11.

[8] Cuviosul Nichita Stithatul, Filocalia, vol. VI, pag. 230.

[9] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. III, pag. 307.

[10] II Corinteni 4, 6.

[11] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. III, pag. 172.

[12] Talasie Libianul, Filocalia, vol. IV, pag. 21.

[13] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole în Scrieri, partea a II-a , P. S. B., vol. 32, pag. 43.

[14] Sfântul Marcu Ascetul, Filocalia, vol. I, pag. 261.

[15] Romani 8, 26.

[16] Romani 8, 28.

[17] Romani 7, 24.

Sinaxar 28 decembrie 2017

Sinaxar 29 decembrie 2017