in ,

Dan Drăgoi, poet argeșean în Lumini târzii

Dan Drăgoi, cu al cărui scris m-am întâlnit prin anul 1978, a fost o mare surpriză pentru mine. Poemele pe care le-am parcurs, m-au dus cu gândul, că arta scrisului este nesfârșită și cu o imensă deschidere spre eternitate.

De la început l-am descoperit pe acest iubitor și scriitor de poezie, că are talent și că, după ce am schimbat câteva idei, am înțeles că are și o libertate mare de a primi inspirația ca natură și adevăr, fiind spiritul care visează, care este ca o melodie care ne încântă urechea,  trăind într-o rază de soare, rază care mereu mângâie Slănicul din Carpații Argeșului, de unde a răsărit în spațiul și timpul care aparțin omului și poetului, cum s-ar zice: om din copil vom face; apoi din om poet născând.

Gândirea lui Dan Drăgoi, care fierbe ca un cazan cuprins de jarul bucuriei în tumult, știe că datoria poetului este de a ridica evenimentele politice la rangul de evenimente istorice și că cele trei aspecte ale poetului adevărat sunt: umanitatea, natura, adevăratul realism și el simte, că dacă talentul nu-i nimic, trebuie ca cinstea lui să fie totul.

Cât despre genurile literare, să auzi cum se exprimă: Oda¸trăiește din ideal, epopeea, din grandios, drama, din real. Oda, cântă eternitatea, epopeea, cântă istoria, drama descrie viața; fabulele, vegetează ca florile care cresc pe ruine, iar uneori, între ficțiune și realitate, există paralelisme surprinzătoare.

Ca să trecem fugar peste roman, nuvelă, teatru, poezia conține filosofie, așa cum sufletul ține judecata, marea poezie fiind spectru solar al gândirii omenești din toate timpurile.

Cele două izvoare ale poeziei: meditația și inspirația, cuprind poetul în întregime, el știind că mulți oameni pot să mediteze, dar puțini sunt ca și floarea care primește în corola sa, mirul inspirației de cu seară.

Până la urmă se înțelege că adevărata poezie, poezia completă, este armonia contrariilor și că există dramă în poezie și poezie în dramă, puterea poeziei fiind mare și hotărâtoare în viața mulțimilor, iubitoare de Adevăr, Bine și Frumos, zicând ca oarecând V. Hugo: O, poezie! Zborul tău se refugiază pe înălțimi!

Lumini târzii, volumul de poezii, alese cu strășnicie de către poetul Virgil Diaconu, apare ca o mare bucurie, cam târzie, de altfel. Și nu apărea nici acum, dacă nu era îndemnat de către amicul său de litere, sfios și temător, ca luminile târzii, să nu fie prea târzii!

Pentru a mă opri la câteva versuri pentru a se vedea inspirația primită de Sus, voi reda o strofă adânc grăitoare:

„În dușman să iubești Iisus-ul din el,

Dacă-l urăști, îl ucizi fără judecată.

Urăști mai mulți? E un adevărat măcel,

Iubești mult? Te-mbraci cu lumină-ndată!”

Evocare absolut biblică, fără echivoc. Iar ca bucurie, continuă, îndeamnă întru nădăjduire:

„Mergi în înalt și mergi în adâncuri,

Și-așteaptă noua ivire!

Întotdeauna a se naște un prunc,

În ieslea ta de iubire!”

Poetul Dan Drăgoi, scrie despre răsărit, în manieră proprie: „Răsăritul stă pe rană în nemișcare!” și cere cu îndrăznire: „Să-mi pui pe gene răsăritul!”, crezând cu hotărâre: „Iar lumea asta trece-n altă lume!”

Având „geana primăverii tivită cu uimire”, ne spune și nouă:

„Ca să fii un adevărat poet,

Trebuie să ai o voce a ta.

Zece talanți auriți să ții la piept,

Și să ai hărăzită o stea!”

Suntem în fața unor flori răsărite din inima și sufletul plin de candoare a poetului, Dan Drăgoi, care scrie nu doar cu talent, ci și cu inspirație de la Părintele Luminilor.

Este o bucurie să te întâlnești pe cărarea dorului cu mireasma din parfumul florilor și cântecul privighetorilor!

Îndemn pe cititorii iubitori de poezie și cărturărie, în adevăratul înțeles al cuvântului, să zăbovească o vreme asupra volumului de poezii: Lumini târzii, și vor pricepe singuri, că deși, poeziile sale sunt târzii, pe piața literară a României ele sunt lumini!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

Sinaxar 4 august 2018

Masa bucuriei, parohia Glavacioc, protoieria Costești