in ,

Despre Sfânta Liturghie

(Publicat în: 9 mai 2020)

Cred nestrămutat că Sfânta Liturghie a fost, este şi va fi pururea, adică până când va mai fi un creştin şi un preot pe faţa pământului, slujba desăvârşită!

Şi acum îmi stăruie în minte şi în inimă acele vremi, de peste 50 de ani, când nu eram decât un prunc până spre zece ani, fascinat de Sfânta Liturghie. Era obligatoriu ca toţi din casă să meargă la biserică în duminici şi sărbători, fără nici o lipsă în afară de cel care era paznicul casei şi de rând cu pregătirea şi aşezarea mesei pentru cei care veneau de la biserică. Mie îmi venea rândul mai des pentru că eram considerat mai priceput la treburi, fapt care mult mă mâhnea. Trebuia prin natura lucrurilor să stau mai multe sărbători legat de treburile casei.

După ce trebăluiam rapid şi toate erau aşezate la locul lor, grabnic mă pregăteam, încuiam toate uşile şi porţile şi plecam la biserică. Tiptil, urcam în cafas sau corul bisericii şi ascultam slujba până la sfârşit şi predica părintelui Gheorghe Savin pe care o ţineam minte multă vreme.

Când începea să fie dată anafora, la sfârşitul Sfintei Liturghii, o rupeam la fugă spre casă şi le aşezam toate gata pentru masă. Din vorbă în vorbă, tata a început să-mi spună predica. Pe ici-colea mai interveneam să mă arăt că ştiu mai bine şi mai mult ca tata. Dintr-odată mă opreşte şi mă întreabă: De unde ştii tu aceste lucruri? N-am avut timp de întors pentru că tata nu suporta minciunile şi era aprig dacă nu-i spuneai adevărul pe loc şi fără ocolişuri. I-am spus adevărul! S-a încruntat şi mi-a poruncit să nu mai plec niciodată fără ştirea lui. L-am ascultat, dar de la biserică n-am lipsit niciodată! Liturghia dumnezeiască ne atrăgea pe toţi irezistibil. Nu era nimic mai frumos pentru noi, atunci, ca şi acum, de altfel!

Am înţeles mai târziu, la Seminar şi după aceea la Facultatea de Teologie, ce înseamnă Liturghia şi de ce eram atât de mult atraşi de acest mister dumnezeiesc!

Am înţeles că Însuşi Iisus Hristos este Cel Care a întemeiat Sfânta Liturghie la Cina cea de Taină şi că El a fost jertfitorul dar şi Cel Care s-a jertfit pe Cruce pentru salvarea din păcatul strămoşesc. N-am uitat că Sfinţii Apostoli au continuat Sfânta Liturghie, iar Sfântul Apostol Iacob a întocmit o liturghie mai pe larg, bogată în multe rugăciuni pregătitoare dar care mai târziu s-a transformat în ceea ce avem azi, adică Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare şi mai târziu a Sfântului Grigore cel Mare, Papa Romei (+ 604).

Când am întrebat pe un preot catolic, dacă ei săvârşesc Liturghia compusă de Papa Grigore cel Mare, mi-a spus, după câte-mi aduc aminte, că nici n-a auzit de aşa ceva. Am rămas contrariat, oarecum, spunându-i că noi ortodocşii, în Postul Mare săvârşim această Liturghie specială în toate zilele de peste săptămână în afară de sâmbătă, duminică şi Buna Vestire, potrivit canoanelor Bisericii. Şi n-am omis faptul de a adăuga că, în vederea unităţii credinţei, este necesar ca şi ei să aibă în cult această Liturghie compusă chiar de un papă şi acela numit cel Mare.

Stai uimit să vezi ce frumuseţi duhovniceşti au brodat în decursul timpului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pe temelia Cinei celei de Taină din Joia Mare când Iisus Hristos a zis: „Luaţi mâncaţi, Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor”, arătând spre pâinea pusă înainte, pe care a binecuvântat-o şi a dat-o ucenicilor, iar luând şi paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor!” (Matei 26, 26-28).

Iar ca Testament al Veşnicului Arhiereu, Iisus Hristos, ne-a lăsat porunca sfântă: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea!” (Luca 22, 19). Iar de atunci şi până azi, precum şi până va mai fi un preot şi un creştin pe lume, Sfânta Liturghie se va săvârşi, ascultând porunca lui Iisus, întru pomenirea Jertfei Lui veşnice.

Creştinii din cele două mii de ani au înţeles fără mare greutate acest lucru de o excepţională importanţă, deşi la început a fost puţin mai anevoios. Vom vedea mai departe cum s-a desfăşurat un episod din convorbirile lui Iisus cu ucenicii Săi când a zis: „Eu sunt pâinea vieţii! Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu!” (Ioan 6, 48-51).

După cum era şi firesc, cei ce ascultau nu le venea să creadă cele spuse de Iisus: „Deci iudeii se certau între ei, zicând: „Cum poate Acesta să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm? Şi le-a zis Iisus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi!” (Ioan 6, 52-53).

În mod progresiv, Iisus Domnul, ridica pe ascultătorii Săi la înţelesuri nebănuite până atunci, legându-le de inimă cuvintele veşnice, că: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi!” (Ioan 6, 54). Iar pâinea şi vinul, transformate în trupul şi sângele lui Iisus, nu sunt doar un simbol, aşa cum învaţă şi cred greşit unii, ci aşa cum ne-a spus Iisus despre Sine: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el!” (Ioan 6, 55-56).

Mereu, de atunci, ca şi acum şi poate cât va fi lumea, spusele lui Iisus au fost cu greutate de primit, pentru că nu se mai auzise din veac aşa ceva: „Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus le-a zis: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?” (Ioan 6, 60-62).

Şi ca o împlinire şi limpezime a tainei ce avea să rămână neclintită până la sfârşit, le-a zis lor Iisus, pentru a nu uita nici noi, de bună seamă, că: „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi l-am spus sunt duh şi sunt viaţă!” (Ioan 6, 63).

De la această mare şi unică bucurie duhovnicească, dăruită de Iisus Hristos, de bună voie pentru mântuirea noastră, nu se poate lipsi prea multă vreme, după cum bine vom vedea din Pravila Bisericească: „Dacă vreun episcop, preot, diacon sau vreunul din cei ce sunt număraţi în cler, sau laic, neavând nici o nevoie prea grea, sau lucru greu, spre a lipsi pentru timp mai îndelungat de la Biserica sa, ci petrecând în cetate nu ar merge la Biserică în trei zile de duminici, din trei săptămâni, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se excludă din comuniune”, cum se arată în canonul 80 al Sinodului VI Ecumenic!

Iar când eram mai mic, am citit într-o carte, că doar aşa eşti iertat a lipsi de la Sfânta Liturghie, dacă eşti aşa de bolnav la pat încât, dacă ar arde casa şi ar cădea peste tine, să nu te poţi salva singur!

Să ascultăm pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul VI Ecumenic şi să nu mai lipsim, fără motiv serios, de la Sfânta Liturghie!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 10 mai 2020

Slujire Arhierească la Schitul Brădetu