in ,

Dimitrie Ionescu Berechet, Patriarhul arhitecturii românești

Când rostim numele arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet, gândul ni se îndreaptă spre marii arhitecți ai României din toate timpurile și la arhitecții lumii, care în decursul istoriei au răspuns, ca la frumusețea lumii văzute, să co-împlinească darul de a adăuga încă ceva, ceea ce noi vedem, privim și admirăm.

Arhitectura, după cum se știe, a fost marea scriere a neamului omenesc, aparținând imaginației, poeziei și că n-a gândit niciun lucru important pe care să nu-l fi scris în piatră. Peste Colosseum, potopul a trecut, poate, peste piramide, iar indiferența multora, peste tot ce a creat în arhitectură, oameni de geniu, printre care, Dimitrie Ionescu Berechet, este steaua din cunună.

Dacă în arhitectura feniciană, greacă sau gotică, oricare ar fi diversitatea de formă inerentă naturii lor, vom regăsi, ca și la arhitectura românească, aceeași semnificație: libertatea, poporul și omul.

Dintru început, genialul nostru muscelean, din Carpații Argeșului a învățat că arhitectura este o artă complicată de istorie, este poezia sufletului împletită cu filosofia faptelor și că această artă este cu adevărat fiica naturii, infinită ca și ea, atât în lucrurile mari, ca și în cele mici: microscopică și gigantică.

Dimitrie Ionescu Berechet, marele nostru arhitect al plaiurilor românești și până în Țara Sfântă, a fost binecuvântatul arhitect-șef al Patriarhiei Române, în timpul patriarhilor: Miron, Nicodim și Iustinian, perioadă în care, pământul României și vatra Bisericii Străbune s-au împodobit cu peste 200 de biserici, zeci de mânăstiri, școli, palate administrative, laice și bisericești, și dacă vorbim de palate administrative laice, chiar unde ne aflăm acum, Primăria Cetății Câmpulung-Muscel, vile, muzee, case particulare, catapetesme, mausolee, cum este cel de la Mateiaș, așezăminte ca și cele de la Ierusalim și Ierihon, pietre funerare, cruci comemorative și alte lucrări, timp de trei decenii.

Cel mai bogat loc din România, care are ca tezaur de mare preț, opera lucrărilor proiectate și realizate, pe care le poate vedea oricine, este Câmpulung-Muscel, orașul său natal, pe care l-a împodobit cu 80 de lucrări.

A trecut peste jumătate de secol. Toate lucrările gândite și întrupate de acest Patriarh al arhitecturii românești, contemporan cu Constantin Brâncuși, dăinuie și azi și vor dăinui în vremile ce vor veni, pentru că frumosul pe care l-a semănat în arhitectura românească, va mântui privirea și sufletul de urâțeniile, care inundă acum pământul românesc.

De 32 de ani lucrăm în ședințele Sfântului Sinod, în sala sinodală proiectată de ilustrul arhitect, Dimitrie Ionescu Berechet. Pot să afirm în cunoștință de cauză, că sărbătoritul de azi, de la a cărui naștere (1896-1969) se împlinesc 120 de ani, a fost și rămâne pentru România și Biserica Ortodoxă Română, cel mai mare arhitect, din toate timpurile.

Să privim și să avem grijă de opera sa, din care să ne inspirăm, înălțându-ne astfel spre perfecțiune!

De câte ori am privit, și mai mult, de câte ori am locuit în case, mânăstiri sau biserici unde m-am rugat, gospodărite arhitectural de Dimitrie Ionescu Berechet, sufletul se simțea descătușat de imperfecțiune și îmbucurat, că la bogăția de frumusețe dumnezeiască se adaugă și frumusețea omenească!

Iar tu, Dimitrie Ionescu Berechet, prin harul lui Dumnezeu, ne-ai făcut bucuria acesta unică!

Atunci când spunem: arhitectură solidă, frumoasă și tămăduitoare, spunem Dimitrie Ionescu Berechet!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 8 august 2018

Pelerinaj pentru credincioșii surzi din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului