in ,

Dragoste cu sila

Cine credea că Moscova nu era informată perfect despre toate mişcările şi despre identitatea persoanelor din România, se înşela amarnic. Spre exemplu: „Arhiereul Justinian Marina (care a făcut parte cu Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei din delegaţia condusă de Patriarhul Nicodim) afirmă că a constatat, cu prilejul vizitei lui la Moscova, că sovieticii erau foarte bine informaţi, atât asupra persoanelor care compuneau delegaţia română, cât şi asupra situaţiei Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, un domn din anturajul lui Karpov, însărcinatul Guvernului pentru probleme bisericeşti, l-a întrebat printre altele:

Cine mai este secretarul Patriarhului Nicodim? Justinian Marina i-a răspuns că nu ştie (din ce cauză?), la care domnul i-a replicat: călugărul Petronius.

Dacă Episcopul Nicolae Popovici este aceeaşi persoană cu Episcopul Nicolae Popovici care, în timpul războiului, a cutreierat Rusia până la Rostov, inclusiv Crimeia, îndemnând trupele române să lupte”[1].

După cum bine s-a înţeles, cred şi eu, de bună seamă, Patriarhul Nicodim nu scăpa din vedere, cu toate hărţuielile politice şi religioase din afara şi din lăuntrul ţării, să ceară noi favoruri pentru Biserica Neamului românesc.

Iată, de pildă, marţi, 26 noiembrie 1946, nu după multă vreme de la vizita în Rusia, pe care a făcut-o la desele insistenţe ale Guvernului român, Dudu Velicu consemnează că: „Patriarhul Nicodim a înaintat o adresă primului ministru Petru Groza în care-l roagă să studieze înfiinţarea unui post de radiodifuziune, pus la îndemâna Bisericii’”[2].

Mi se pare cu totul lăudabil gestul Patriarhului Nicodim care, cu toată vârsta lui şi cu toate presiunile diabolice şi după un război pustiitor pentru ţară, să aibă o aşa de mare perspicacitate şi voinţă de a mai face un pas de folos pentru Biserică.

Acum este oarecum de înţeles că nu a fost uşor, iar Patriarhul Nicodim ni se arată într-o altă lumină.

Am arătat că vizita Patriarhului Nicodim la Moscova a durat unsprezece zile, destul timp pentru a se vedea multe lucruri vechi şi noi.

După cum consemnează Dudu Velicu în ziua de miercuri, 6 noiembrie 1946, autorităţile bisericeşti, de acord cu Guvernul, au luat toate măsurile să i se facă o primire deosebită. Primirea a fost făcută la Mogoşoaia (Gara de Nord era în renovare în urma bombardamentelor din al Doilea Război Mondial) cu un fast ieşit din comun, participând Primul Ministru, dr. Petru Groza şi membrii Guvernului, clerici, studenţi, decani de teologie în frunte cu Episcopul Antim Nica. După ce primeşte urările de bun sosit, Patriarhul merge în sala de recepţie a gării, unde „pe un ton glumeţ” îşi deapănă unele impresii de călătorie, subliniind:

Dragostea cu care a fost primit la Moscova;

Atenţia care i s-a dat, când s-a ridicat toast (sic) pentru Biserica română şi Guvern „şi când am amintit de M.S. Regele Mihai I s-a ridicat toast (sic) şi pentru el”.

A arătat cu vădit interes la vizitarea Kremlinului, unde i-a văzut tezaurul şi bogăţiile (trebuia un toast şi pentru ele).

„Pe ilustrul generalissim Stalin nu l-am putut vedea”, deoarece nu era la Moscova. El urma să se înapoieze acolo tocmai în luna decembrie.

L-am invitat pe Patriarhul Alexei în România, însă nu mai devreme de luna mai a anului viitor, spre a putea fi primit „cum se cuvine”. Patriarhul Alexei a spus că primeşte invitaţia făcută. Apoi Patriarhul a adăugat că nu poate face alte comunicări, deoarece „pe acelea le aşteptăm să sosească, în curând, de la Moscova”[3].

 Nu mai este nici o îndoială în privinţa controlului Moscovei asupra vieţii sociale şi religioase din România.

Oricum, la Moscova, Patriarhul Nicodim a fost nevoit să-şi arate dragostea din silă guvernamentală. Martorii oculari din delegaţie povestesc că: „Patriarhul Nicodim nu s-a arătat entuziasmat când i s-au adus veşmintele ca să slujească în Biserica patriarhală, spunând: ‚Nu slujesc cu ăştia!’ Preotul Ion Vască a intervenit: ‚Vă rog să slujiţi, Înalt Prea Sfinţite, că altfel vă las şi plec!’ După aceea, bătrânul a slujit”.

Credem că Patriarhul Nicodim era sătul de vizite şi protocoale, mai ales când i se dictau. Aşa putem înţelege şi „tonul glumeţ” cu care relata vizita impusă la Moscova.

Calinic Argeșeanul, Biserica Neamului în pumnii tiranului – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

[1] idem, p. 199;

[2] idem, p. 198

[3] idem, p.190.

Sinaxar 16 octombrie 2018

Sinaxar 17 octombrie 2018