Dreptul Iov şi proba de foc

(Publicat în: 3 aprilie 2015)

Prin anii ’60 ai secolului XX, care s-a topit în moara timpului, fiind preot în Transilvania, mergeam des pe la librăriile din Cluj sau Gherla de unde cumpăram noile apariţii editoriale. A apărut printre alte cărţi şi una mai suplă ca pagini şi costa doar 3 lei, cu coperţi galbene şi cu un titlu neobişnuit. Cartea se numea Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, de Matei Călinescu. Am citit-o mergând pe jos de la Gherla spre Tioltiur unde eram preot, pentru că nu mă lua nimeni la ocazie şi nici alte mijloace nu erau. Nici n-am observat când am isprăvit de citit. M-a impresionat atât de tare încât am luat calea întoarsă şi am cumpărat vreo 200 de exemplare.

Librarul a rămas şocat şi a început imediat să răsfoiască supla carte, după care se uită mirat la mine, întrebându-mă direct: De ce cumpăraţi atâtea exemplare? Ce faceţi cu ele? I-am spus: Pentru a le face cadou la preoţi, colegii mei. Este o carte de inimă. N-a mai apărut aşa ceva până acum!
Am plecat tot pe jos cu povara „opiniilor lui Zacharias Lichter”, un convertit la Dumnezeu din negura opiniilor omeneşti! Eram fericit când ofeream un exemplar şi mai fericit atunci când era citit şi puteam să schimbăm şi noi opiniile noastre.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost capitolul cu Iov, capitol pe care l-am citit de mai multe ori. Iov devenea pentru mine din ce în ce mai mult un personaj straniu, dar şi autorul, Matei Călinescu, cel care a avut curajul să abordeze şi mai ales să scrie astfel de stări.
Fără doar şi poate, Matei Călinescu a venit pe piaţa românească, în acei ani sterili cultural şi mai ales mistic, cu o carte şoc. Am dorit să văd şi să aud pe omul care a scris şi care mi se pare că el însuşi a fost un convertit ca şi Pascal, Giovani Papini, Ioan Alexandru, ca să nu mă opresc din întâmplare doar la câţiva din cei prea mulţi şi neştiuţi de nimeni decât sporadic.
Vom încerca să ne apropiem de cartea Iov, de unde aflăm că adevăratul motiv al încercării lui Iov se află în provocarea pe care Satana o face lui Dumnezeu Însuşi şi care Îl atinge mai mult pe Dumnezeu decât pe Iov, care nu este, în cazul de faţă decât un instrument al proniei dumnezeieşti. Domnul i-a zis Satanei: „Luat-a cugetul tău în seamă şi pe robul meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău?” Iar Diavolul, răspunzând în faţa Domnului, a zis: „Oare pe degeaba îl cinsteşte Iov pe Dumnezeu? Oare n-ai făcut tu gard ocrotitor împrejurul curţii lui şi împrejurul casei lui şi împrejurul a tot întinsul bunurilor lui? Oare nu Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi-ai făcut ca turmele lui să umple pământul? Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ce are, şi să vedem dacă nu cumva o să te blagoslovească drept în faţă …” Atunci Domnul a zis Diavolului: „Iată, toată avuţia lui o dau pe mâna ta; numai de el să nu te atingi. Iar Diavolul a plecat din faţa Domnului!” (Iov 1, 8-12).
Diavolul şi-a început „lucrarea” lui distrugând totul. Doar Iov a rămas, care în copleşitoare durere şi-a sfâşiat hainele, şi-a tuns părul capului, şi-a presărat ţărână pe cap, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat, zicând: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în matca mea; Domnul a dat, Domnul a luat; cum I-a plăcut Domnului, aşa s-a făcut; fie numele Domnului binecuvântat! Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu!” (Iov 1, 21-22).
Cu o rapiditate uluitoare am putea spune, drama s-a transformat în tragedie, pentru că lucrurile n-au rămas aici. După isprăvile diavoleşti s-a prezentat din nou în faţa lui Dumnezeu, încercând de data aceasta, Diavolul plin de vicleşug să-I spună: „Ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de osul şi carnea lui, şi vezi dacă nu te va blagoslovi în obraz! … Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, ţi-l dau ţie pe mână; numai de viaţa lui să nu te atingi!” Diavolul a plecat dinaintea lui Dumnezeu şi l-a lovit pe Iov cu bubă rea din tălpi până-n creştet. Şi a luat Iov un ciob ca să-şi radă puroaiele şi s-a aşezat pe gunoi, în afara cetăţii. Şi dacă a trecut o vreme şi încă o vreme, zis-a către el femeia lui: „Până când oare te vei mai răbda, zicând – Iată, încă puţin să mai aştept întru nădejdea mântuirii mele!? … Că iată, amintirea ta s-a şters de pe pământ, şi chiar aceea a feciorilor tăi şi a fiicelor tale, pe care-n dureri şi chinuri i-am purtat în pântece şi pentru care în zadar cu osteneli m-am nevoit. Iar tu, tu zaci aici în putregaiul viermilor, nemişcat în cerul deschis, în timp ce eu rătăcesc ca o slujnică şi umblu din loc în loc şi din casă în casă, aşteptând să scapete soarele ca să mă odihnesc de ostenelile şi de durerile ce mă cuprind acum … Ci zi ceva, o vorbă către Domnul, şi mori!” (Iov 2, 5-9).
Oricât ar fi de greu de îndurat nenorocirea care s-a abătut asupra lui Iov, nici chiar la suspinele de negrăit şi de nesuportat ale soţiei, Iov a rămas neclintit: „Iar el, uitându-se lung la ea, a grăit: „De ce vorbeşti tu ca o femeie fără minte? Dacă noi am primit din mâna Domnului pe cele bune, oare nu le vom răbda şi pe cele rele? …” Şi în toate aceste întâmplări ce s-au petrecut asupră-i, nimic n-a greşit Iov cu buzele sale-n faţa lui Dumnezeu!” (Iov 2, 10).
Dreptul Iov, am putea spune chiar Sfântul Iov, care se pomeneşte la 6 mai, a arătat lumii că credinţa în Dumnezeu este cea mai mare forţă dată omului de a învinge toate obstacolele din viaţă. Aşa cum se spune în Vieţile Sfinţilor: „Învăţătura Cărţii Iov este că omul trebuie, necontenit să se supună lui Dumnezeu, chiar când mintea lui rămâne deplin neîmpăcată. Tainele lui Dumnezeu sunt prea mari, ca să le putem cuprinde, cum zice Proorocul: „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre!” (Isaia 55, 8). Iov a înţeles acest lucru şi s-a smerit cunoscându-şi îndrăzneala sa: „Am vorbit fără să înţeleg, zice el, de lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam!” (Iov 42, 3).
Cartea se încheie cu iertarea lui Iov, căruia Dumnezeu i-a întors încă o dată din toate câte i s-au luat, iar el a mai trăit încă o sută şaptezeci de ani: „Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile. Şi este scris că iarăşi se va ridica împreună cu aceia pe care Domnul îi va învia!” (Iov 42, 17).
Au fost comentatori în decursul timpului care au calificat diferit această probă de foc prin care l-a trecut Dumnezeu pe Iov. Iar la întrebarea, dacă vor mai fi existând „Iovi” în ziua de astăzi, putem răspunde afirmativ, numai că ar trebui să păstrăm măsura când este vorba de tainele lui Dumnezeu. Fiecare este un mic sau un mărişor Iov, Iov însemnând în traducere: temător de Dumnezeu! Toţi cei care ne temem de Dumnezeu cu adevărat, nu numai doar în mod declarativ, vom putea birui ca şi Iov, cu credinţă tare în Dumnezeu toate ispitele şi primejdiile de la oameni şi de la diavoli, deopotrivă! Iov a răbdat! Sfântul Iacob, întreabă: „Aţi auzit de răbdarea lui Iov? Şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul? Că mult milostiv este Domnul şi îndurător!” (Iacob 5, 11).
Dacă mai uităm unele lucruri, pe acesta să nu-l uităm!

Sinaxar 3 aprilie

Ziua Internațională a Cărților pentru Copii, în Protoieria Mioveni