in ,

Dumnezeu între Sfinţii Săi

(Publicat în: 28 noiembrie 2019)

Cred că nimeni de pe faţa pământului n-a îndrăznit atât de mult în faţa lui Dumnezeu, ca Cioran. Voltaire a fost un mic copil. Nietzsche poate fi un bunic neputincios al lui Cioran şi am putea înşirui aici şi alte nume de răsunet din istoria omenirii, paralizată de puzderia de idei înrobitoare.

Cioran se gândea adesea şi la starea de sfinţenie. Se pare că aici încerca să fie mai acasă. Cum am putea tălmăci ceea ce scria în Cartea amăgirilor: „Sfinţii îşi pierd numele numai în faţa divinităţii, fiindcă numai în faţa ei persoana este o eroare. Cine ştie dacă anonimatul în Dumnezeu nu este singura prezenţă…”

Doar persoana anonimă poate rezista în ecuaţia divină, îndumnezeindu-se.

Cioran ştia, uneori, să aleagă apele!

Dar noi?

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 28 noiembrie 2019

Sinaxar 29 noiembrie 2019