in

Educația, necesitate în dezvoltarea omului – meditații la parohia Găvana IV, protoieria Pitești

Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio“ care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. Educaţia este un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, desfășoară un program de meditații săptămânal la Centrul Social Cultural Maria Magdalena din cadrul parohiei Găvana IV din Pitești, în care copiii, coordonați de părintele slujitor Pleșa Victor Marius, participă la meditații la matematică și limba română, prin implicarea voluntarilor parohiei.

Milostenia, poartă către Cer, parohia Mavrodolu – protoieria Pitești

Sinaxar 13 februarie 2018