in

Elena, evlavioasa și modesta Regină a Românilor

(Publicat în: 17 octombrie 2019)

Credeam, într-o vreme, că Regina Maria a României (1875-1938), născută în Irlanda de Nord, se înrudea, arc peste timp și geografie terestră, cu marele imperii și regate ale lumii de atunci, din Regatul Unit și până la Vladivostok. Strașnic și unic personaj în istoria lumii, dintre două secole. Credeam atunci și cred și acum.

Când am citit despre Regina Elena (1896-1982), mama Regelui Mihai I, am rămas surprins de un alt arbore genealogic, venind în frumusețea acestei lumi văzute la 2 mai 1896, în metropola Eladei, Atena, fiind fiica cea mare a Regelui Constantin I al Greciei și a Reginei Sofia de Prusia. Pe linie paternă, Elena descindea din țarina Ecaterina cea Mare, iar pe linie maternă din Victoria a Marii Britanii. Și, mai mult, chiar, se înrudea cu Împăratul Germaniei, cu Regii Danemarcei, Norvegiei și Suediei. Un adevărat palmares genealogic!

Pe cât de fabulos acest escurs genealogic, pe atât de sobră și modestă, Principesa Elena, vlăstar regesc, bucurându-se de comuniunea cu surorile și frații săi: George, Alexandru, Paul, Irina și Katerina.

Prunca cea nevinovată se bucura, mai ales, vara, în modestul palat din Tatoi, mergând adesea în Insula Corfu, unde-și pleca ființa în gest plin de evlavie, la celebrele moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon.

Odraslele regale aveau obligația ca să se supună unei educații solide, de pregătire temeinică pentru viață. Șapte ani a trebuit să plece din sânul de vis al familiei regale și să se ostenească la perfecționarea cunoștințelor de limbă engleză, la școlile din Seaford și Eastbourne, instruindu-se în gimnastică, ciclism și echitație. Dezvoltându-se atletic, înaltă și plină de un delicat umor, era cuprinsă de o sfiiciune aparte, crezându-se că este soră cu timiditatea.

Ceea ce o preocupa, cu osebire, este taina muzicii, a literaturii, a artelor plastice (frumoase), având bucuria de a se înconjura de personalitățile importante ale vremurilor sale, participând la toate evenimentele istorice în care era implicat Regele Greciei. Spre exemplu, Grecia, făcând parte din Liga Balcanică, participă la conflictul din 1913, când Prințesa Elena, în calitate de infirmieră, însoțind familia sa, sprijină cu devotament, alinând suferințele ostașilor pe câmpul de luptă, având vârsta fragedă de doar 17 ani!

Chipul luminos și curat al Principesei Elena s-a întunecat pentru multă vreme: bunicul său, Regele George al Greciei, a fost asasinat la Salonic; Regele Constantin I abdică în favoarea fratelui său Alexandru. După câțiva ani, Regele Constantin I revine pe tron, însă toate aceste episoade au fost cu iz dramatic, stări care erau greu de îndurat, din cauza nesiguranței vieții sociale.

Cei doi, Prințul Carol și Prințesa Elena se logodesc la 12 ianuarie 1921, la Lausanne-Elveția, iar la 10 martie, același an, se cunună religios în Catedrala Ortodoxă din Atena, la care participă cele două familii regale.

După aproape un an, Elena naște la 25 octombrie 1921 un fiu, pe care îl botează ortodox, la 10 ianuarie 1922, nași fiind Regina Maria și Regele Ferdinand.

Zdruncinată din cauza primejdiilor prin care trece familia, a dorit să meargă în Grecia și luându-l pe Prințul Mihai, după botez, la puțină vreme, a ajuns acasă, la Atena pentru a împărtăși cu familia princiară, necazurile mari prin care trecea și din cauza mișcărilor sociale și a războiului dintre Grecia și Turcia. Se proclamă Republica Greacă (1924-1935), familia regală plecând în exil.

Pe lângă toate acestea, înfruntă și încercarea dătătoare de disperare, prin trecerea la cele veșnice a tatălui său, pe care-l conduce pe ultimul drum, în Palermo-Sicilia, regatul Italiei, unde era în exil, venit de puțină vreme.

Primind cu resemnare adâncă, înstrăinarea de care a avut parte, nefericită, dar de o exemplară discreție, interiorizată și cu încredere în Domnul Dumnezeu, se preocupă, cu toată ființa de educația Principelui Mihai, veghind la învățarea limbii române, engleze și chiar limba greacă.

Păstrând orânduiala de la Casele Regale, cu discreția știută, se ocupă cu activitățile caritabile, dimpreună cu Crucea Roșie din Paris, sprijinind cu devotament Biserica Ortodoxă a Regatului Român, precum și pe celelalte confesiuni.

Anul 1925, pentru Principesa Elena, a fost cel mai dureros, Principele Carol al II-lea, soțul său, renunță la toate drepturile de succesor la tron, în favoarea fiului său, Principele Mihai, hotărâre aprobată de Consiliul de Coroană (31 decembrie 1925), iar peste câteva zile (4 ianuarie 1926), Parlamentul proclamă pe Mihai, moștenitor de drept, la doar șase anișori. Regina Elena, a înțeles responsabilitățile pe care le cere poziția de mamă a Pruncului Rege al României, Mihai I, începând cu 19 iulie 1927, a doua zi după încetarea din viață a Regelui Ferdinand, care lasă o țară divizată între cei care prețuiau și cei care condamnau pe Carol al II-lea pentru faptele sale.

Principesa Elena prețuia familia regală a României și a dorit să nu se destrame căsătoria, încercând prin scrisori pline de speranță și alte intervenții, ca să salveze căsătoria și familia. Înstrăinarea fiind ireversibilă, la 21 iunie 1928, Curtea Supremă a României dă verdictul de anulare a căsătoriei pe motiv de „nepotrivire”.

Singură în noianul gândurilor sale și cu incertitudinea viitorului imprevizibil, Elena, Regina-Mamă se îngrijește și mai mult de proaspătul și tânărul Rege-Prunc!

Departe de a sta în gândurile negre care distrag și sugrumă sănătatea, Regina-Mamă își orînduiește timpul între treburile obișnuite gospodărești și implicarea, însoțind pe Regele Mihai, la evenimentele oficiale și ceremoniile îndătinate, Protocolului Regal.

Elena, Regina-Mamă, era o artistă desăvârșită, cu cunoștințe deosebite în domeniile culturii și artei. Cunoștea și vorbea fluent limbi străine: italiana, româna, franceza, engleza, germana, pe lângă alte vreo cinci limbi străine, fapt care l-a bucurat pe Regele Ferdinand, care vorbea peste 15 limbi străine. Deseori, era o încântare să fie auziți începând conversațiile într-o limbă și încheind cu altă limbă, auzindu-se, cu bucurie, unul pe altul. Iar pentru cei care ascultau, pe văzute și uneori pe nevăzute, ci doar pe auzite, era o adevărată măreție de spirit și cultură.

Tot Regina Elena, fiind experimentată în domeniu, a pus bazele noi în România a concursului de hipism. În timpul măcelului din Al Doilea Război Mondial, evlavioasa și modesta Regină a Românilor, vizitează spitalele, inaugurează noi clinici, merge pe întinsul Țării, încurajează artele și cultura românească, ca o adevărată Mamă și Regină, care nu și-a părăsit Poporul!

După cinci ani de înstrăinare, de familie și de Țară, la 8 iunie 1930, Carol al II-lea se întoarce în România, istoria consemnând fenomenul cu sintagma „restaurația carlistă”, cu sprijinul celor care l-au iubit și care aveau interese.

Ca și Regina Maria, care se retrage la Balcic, Regina Elena se retrage din viața publică, cu aceeași eleganță, dar Carol instaurat, îi cere să părăsească România, văzând că se bucură de mare popularitate.

Începe deja lungul drum al exilului, stabilindu-se la Londra, apoi la Florența, cu reveniri sporadice în România, chiar fără voia Regelui Carol al II-lea.

În cele din urmă își cumpără o casă la Florența. Iată ce mărturisește arhitectul Georgescu, despre aceasta: „Își cumpărase o casă la Florența, pe colina Fiesole. Vila Sparta avea un balcon mare, care domina toată Valea Toscanei cu toate cupolele și turlele Florenței, cu păduri de portocali mereu în floare. Era o casă extraordinar de bine ținută, ca la călugărițe. Totul strălucitor, frumos.”

În cei opt ani (1932-1940) de singurătate, avea bucuria ca două luni pe an, Mihai să fie în aproprierea sa delicată. Timpul și-l îmbogățea prin cultură continuă și prin program frecvent la slujbele și rânduielile bisericești, lucrare duhovnicească semănată cu răbdare și dragoste în inima Regelui Mihai, care adesea, peste zeci și zeci de ani, mărturisea cu glas nostalgic și ochii plini de lacrimi: „Dacă nu era mama cu mine, în cele mai primejdioase vremuri, eu eram mort demult! De la ea am învățat credința ortodoxă și cuviința creștină!”

Zilele și anii ce vor urma, vor îndurera inima și sufletul blândei și încântătoarei Regina Elena! Pacea lumii, și mai ales a Europei începea să se clatine, Germania ocupând Austria, în martie 1938, după care, Cehoslovacia. La 1 septembrie 1939, Polonia este ocupată și împărțită, România având aceeași soartă: Dictatul de la Viena, 30 august 1940, Transilvania – mai mult de jumătate, răpită și dată Ungariei, nordul Bucovinei și Basarabia spre Răsăritul slav, iar frumoasa Dobroge, vecinilor bulgari. O adevărată hărtăneală și catastrofă pe nefericita Românie.

În astfel de situație, Carol a II-lea, abdică la 6 septembrie 1940 și părăsește țara, stabilindu-se o vreme la Paris și apoi la Lisabona – Portugalia.

Mareșalul Ion Antonescu invită pe Regina Elena, ca să vină în țară, în calitate de Regină-Mamă, făcându-i-se primirea oficială în Capitala României. Încep deja zilele grele: Guvernarea legionară (septembrie 1940-ianuarie 1941), urmând apoi sălbatica rebeliune (21-23 ianuarie 1941). Regina Elena, în calitate de infirmieră, amenajează o aripă a Palatului Regal pentru primirea celor loviți de nenorocire.

Este remarcabilă vizita pentru negocieri diplomatice, însoțind pe Regele Mihai, la Berlin și apoi la Roma, pentru a interveni în fața călăilor care au cotropit România.

O încercare greu de descris, pentru Regina Elena, a fost și primejdia la care s-a supus fiul ei, cu producerea actului de la 23 august 1944 și întoarcerea armelor împotriva Germaniei, prin arestarea Mareșalului Ion Antonescu. Acum avea temeri sigure, că viața Regelui Mihai poate fi în mare primejdie. După ce Generalul Sănătescu este Președintele noului Guvern și după ce Regele Mihai difuzează vestea cea mare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei,  atacurile aeriene asupra Bucureștiului se întețesc. Locuința particulară a Regelui Mihai este incendiată, părăsind îndată capitala spre o direcție necunoscută. Nu doar spaimele de nedescris ale Reginei, dar și temerile Regelui Mihai, au fost atunci și mereu, de după aceea, la mare intensitate. Satul Dobrița din ținutul Jiului, a găzduit pe Regele Mihai și mama sa, în mod tainic. Alte temeri, alte spaime, alte nenorociri și câte vor mai veni asupra familiei regale, fără să bănuiască. Totul era incert! Totul era controlat de cei care plecau învinși și mai ales de cei care veneau, ca învingători.

Guvernul dr. Petru Groza ia cârma României, în martie 1945. În 1946, Regele Mihai intră în grevă regală, retrăgându-se la Sinaia. Se adresează cu apeluri: Rusiei, Angliei și SUA. Truman, Președintele Americii, conferă Regelui Mihai, Legiunea de Onoare. Antonescu este executat. Se fac alegeri în noiembrie 1946. Toate acestea ca tăvălugul peste spaimele și înfricoșările Reginei Elena și ale fiului ei, Mihai I.

Și ca să fie încercările cu vârf și îndesat, la 1 aprilie 1947 moare fratele Reginei Elena, George al II-lea al Greciei.

Ca într-un iureș, în octombrie 1947, Regele Mihai și Regina Elena participă la căsătoria Elisabetei a II-a a Marii Britanii, întorcându-se în România pe 21 decembrie 1947, spre surpriza Guvernului român, care credea că nu se va mai întoarce.

Se cunosc împrejurările abdicării Regelui Mihai I, cu pistolul între coaste și la ceafă, iar după trei zile, în grea iarnă, cu mama cea vrednică și vitează, părăsea România, casa și pe minunații români.

Mihai I, Regele detronat al României, se va căsători cu Ana de Parma, pe care a cunoscut-o în Anglia, cu câteva luni înainte, și se logodise. Deși Mihai nu mai era Rege al României, căsătoria a avut loc. A învins dragostea și nu poziția socială a Regelui Mihai.

În luna noiembrie, din anul 1982, în Elveția – Lausanne, se sfârșea din această viețuire, Regina Elena, regina cea de taină a României, distinsa personalitate regală a secolului XX. A fost o ființă de înaltă eleganță, discretă, cu umor de diamant și spirit civic al dreptății, admirabilă amfitrioană și gospodină fără pereche, fidelă în căsnicie și mamă înduioșătoare, precum și o atletă cu o remarcabilă frumusețe, Regina Maria, numindu-o, într-un cuvânt de smarald: „adorabilă”.

Iar scriitoarea Marta Bibescu o descria sobru: „prezentabilă, înaltă, brunetă, cu un farmec discret și cu o fire plăcută care-i atrăgea pe cei din jur.”

Cu greutate multă putem înțelege azi, cum putea fi atunci o ființă plină de integritate, discrețiune, eleganță, sobră, spirit de dreptate și curaj fără excese în hotărâri, în decizii, fără a provoca crize?

Demnitatea Reginei Elena s-a vădit și atunci când s-a opus vehement împotriva persecuției populației evreiești din România, sprijinind cu autoritatea sa și cu ajutorul mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, oprirea prigoanei.

Ferma hotărâre a Reginei de a lupta împotriva stărilor antisemite, i-a adus recunoașterea sa ca „Drept între popoare”, distincție postmortem, decernată în anul 1993, de către Statul Israel, prin  Institutul Yad Vashem, din Ierusalim.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a împlinit binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, care, cu ani în urmă a transmis mesaj Regelui Mihai I, de a se aduce osemintele  Reginei Elena, la Curtea de Argeș.

Din cimitirul orașului Lausanne-Elveția, unde a fost așezată întru adormire în Domnul, în anul 1982, noiembrie 28, acum, în octombrie 19 a anului 2019, osemintele Reginei Elena, se așează, până la Învierea cea de obște, în Necropola Regală din Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, de-a dreapta fiului ei iubit, Mihai I, fostul Rege al Românilor!

Calinic Argeșeanul

 

Sinaxar 18 octombrie 2019

La vama vremii, lansare de carte în municipiul Pitești