in ,

Episcopul Gherasim, tânărul de 90 de ani

Ca să încerci a scrie despre un om care împlinește 90 de ani, tu neavând nici măcar 70, este o oarecare îndrăzneală. Citeam undeva că este foarte important să prețuim vârsta fiecăruia, chiar dacă este mai mic ca noi, are o zi mai mult, sau ani mulți îndurați în avatarurile acestei vieți.

În parcurgerea vieții, îți este dat să lucrezi cu anumiți oameni și în anumite conjuncturi.

Așa mi-a fost dat și mie, dar mai ales Preasfințitului Gherasim ca să ne întâlnim și să lucrăm în ascultare bisericească din anul 1985 și până în 1990, Preasfinția Sa ca episcop titular, iar eu ca arhiereu vicar, în marea Eparhie a Râmnicului și Argeșului, care se întindea din Carpați la Dunăre și de mărimea unei Elveții europene, ca să nu mai vorbesc de frumusețea peste măsură a locurilor binecuvântate cu creștinii minunați cu inima de aur.

Prin anul 1971, în octombrie, plecam din Transilvania și de la Moara Vlăsiei adus cu trenul din București, călcam pentru prima oară pe drumul care ducea la vestita chinovie a lui Matei Basarab, frumoasa mănăstire Căldărușani.

Acolo am auzit pentru prima dată pomenindu-se numele fostului stareț Gherasim, cu cinstire multă. Acolo am văzut o mare bogăție adunată în muzee și o obște monahală cu care puteai să duci greul zilei. Tot acolo și atunci am auzit dramele pe care le-a trăit starețul Căldărușanilor, mereu și mai ales când Decretul 410 din 1959, spulbera toată tinerimea din mănăstirile României. Pot spune și despre Preasfințitul Gherasim că a salvat mănăstirea Căldărușani ca stareț, de la pieire, precum a făcut la Cernica, Roman Ialomițeanul, la Rohia, Justiniam Maramureșeanul, la Agapia, Eustohia Cincanu, la Poiana Mărului, Semfora Gafton, la Putna, Gherasim Cucoșel, și mulți alți stareți și starețe, vrednici stâlpi ai Ortodoxiei!

Drept dovadă, câtă iubire are vlădica Râmnicului pentru mănăstire și enorie stau Istoriile Căldărușanilor, Cernicăi, Govorei, Horezului și altele gata de tipar, precum și adevărul despre neastâmpăratul revoluționar, Popa Șapcă!

L-am întâlnit câțiva ani mai târziu, când eram stareț la Sinaia și a venit să se odihnească de la Galațiul dunărean, unde lucra de zor și avea de suportat greul pământului.

A mai venit o dată la Cernica unde, de asemenea, eram stareț, și mi-a dat un sfat de inima pe care trebuia să-l împlinesc. Venea la Cernica pentru că acolo se bucura din inimă, amintindu-și de școala cernicană și avea de duhovnic pe piosul episcop Roman Ialomițeanul!

În septembrie 1985, pe la început, mi se pare, m-a chemat Patriarhul Iustin, fiind de față și Ion Roșianu, Președintele Departamentului Cultelor, când mi-a spus că s-a gândit să mă trimită în ascultare, ca arhiereu la Episcopia Râmnicului și Argeșului. I-am spus, fără să mă gândesc, că nu am nimic împotriva gândirii Preafericirii Sale. Întrebându-mă, dacă-l cunosc pe episcopul Gherasim, i-am spus că-l cunosc și dacă mă voi duce acolo, va trebui să-mi tai coarnele libertății care mi-au crescut în cei 9 ani cât am fost în ascultarea Preafericirii Sale și să iau lucrurile de la zero, pentru că Gherasim episcopul este un monah de tradiție și nu se glumește cu dânsul, după cum aveam să constat, de bună seamă.

Voi povesti câteva episoade din cei cinci ani cât am avut binecuvântarea de la Dumnezeu ca să fim înjugați la sfânta lucrare arhierească.

Așadar:

Sinceritatea curată ca izvorul muntelui

Îmi povestea cum a rămas orfan de tatăl său care a căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Cred că apropierea de Patriarhul Iustin a fost și pentru faptul că însuși Patriarhul a suferit de aceeași durere a orfanului de război. Altcum și altfel de limbaj au doi orfani de mici, plecați pe drumurile înstrăinării.

A trebuit să meargă în lume să-și facă un rost. Așa a ajuns la Galați până la 10 ani să învețe meserie de tâmplar, început de calfă fără să bănuiască vreodată că-și va face tot în același oraș început de lucrare arhierească.

Patronii au plâns când Gheorghiță Cristea, a plecat, lăsându-i cu amintirea unui prâslea voinic și săritor și sincer ca zglobiul izvor de munte.

Cristea cel jucăuș, ucenic la Chesarie Păunescu

Și așa, dintr-o dată a devenit ucenic al severului arhimandrit și director de Seminar, Chesarie Păunescu, chip de sfânt rămas în ruga și amintirea ucenicului iscoditor și neastâmpărat ca argintul viu. Într-o zi de iarnă, aș acum le stă bine copiilor zvăpăiați, se jucau cu bulgări de zăpadă de-a v-ați ascunselea. Cristea cel jucăuș, că așa-i zicea severul director, s-a urcat la etaj și aștepta pe un coleg să iasă de pe gang și să-i dea un bulgăre zdravăn de zăpadă. Când l-a văzut ieșind, i-a tras un bulgăre direct în potcap. Cel dăruit nu era altul decât directorul Chesarie Păunescu. A înțeles gluma. De aceea nu l-a uitat când l-a propus pentru arhierie la Galați, ca ajutor bătrâneților arhierești!

Năvalnic prin Eparhie!

Galațiul și întreaga Dobroge s-a bucurat de prezența în vizitele năvalnice, a noului arhiereu Gherasim Constănțeanul. Sediul nou pentru cancelariile eparhiale crește văzând cu ochii, iar bucuria întâlnirii cu preoții era în strai de sărbătoare.

În anii `71 ai secolului XX, Dumnezeu avea să ne facă un mare dar: arătarea în chip minunat a celor patru sfinți martiri de la Niculițel: Camasie, Atal, Filip și Zotic, din primele veacuri creștine. A avut curajul și prezența de spirit de a face tot posibilul ca să ajungă la Mănăstirea Cocoș, unde se află și azi întru slăvită cinstire.

Când i-am spus că-i pictat în frescă, în biserica din secolul XIII din Niculițel de maestrul pictor Grigore Popescu, ducând cu ceremonial Sfintele Moaște la Cocoș, nu i-a venit să creadă. Am insistat să mergem să vedem gândul pictorului întrupat în frescă, M-am uitat atent să văd ce față face. Privirea era plină de lacrimi și n-a scos niciun cuvânt. Emoțiile erau prea mari.

*

Cele trei județe: Argeș, Vâlcea și Olt, erau străbătute de la un capăt la altul pentru a fi supravegheate sutele de șantiere pentru construcții de biserici noi, restaurări de mănăstiri și biserici monumente istorice, picturi și alte lucrări. Împreună ne-am sfătuit cum este mai bine de făcut și am înțeles să fac ascultare în chip absolut, chiar dacă uneori nu-mi convenea. Era prea mult de lucru și nu am înțeles să-mi permit necuviința vreunei gâlceviri.

Într-un iureș rar întâlnit și cu economii strașnice, s-au făcut lucrări uimitoare și ele au continuat cu strălucire până azi, la împlinirea a 90 de ani de viețuire și 20 de ani de episcopat binecuvântat, fără zgârcenie din bunătatea lui Dumnezeu!

Episcopul norocos, cu sfinți mulți!

Am spus mai la început despre grija pentru sfinții de la Niculițel. Fost-a de la Dumnezeu rânduit ca să se înmulțească sfinții care împodobesc calendarul nostru ortodox. La cei patru sfinți: Zotic, Atal, Camasie și Filip, vin cei cinci sfinți martiri: Constantin Vodă Brâncoveanul și cei patru fii cu Ianache, și dimpreună cu Antonie de la Iezer, fără să mai vorbim și de Grigore de la Bistrița.

Plin de bucurie, spunea adesea, că spațiul vâlcean este o grădină plină de flori arhitecturale, întrupate în biserici și mănăstiri, precum și de miresme duhovnicești: sfinții lui Dumnezeu cu moaștele lor întru bucuria noastră duhovnicească!

Ce dar de la Dumnezeu ar fi fost mai mare pentru un arhipăstor, doldora de ani și sănătate?

L-am crezut un mare zgârcit pe vlădica Gherasim

A plecat într-un an – mare lucru – în Germania, să-l vadă pe vechiul prieten Albert Rauch. M-am și mirat, știindu-l grijuliu în toate și prezent neadormit.

Noi ne-am bucurat că pleacă pentru a răsufla ușurați de greul zilei. Dar bucuria n-a durat prea mult. Înainte de a pleca mi-a dat în grijă rezolvarea a vreo 400 de probleme notate pe câțiva metri de coală de hârtie. Era un răboj în toată regula. Nici nu știu de unde le-a scos. Am rămas uimit și m-a apucat o grijă jalnică știind cât este e nemulțumit dacă nu duci la capăt lucrarea încredințată.

Ne-am apucat de lucru cu ghiotura, tot tăind din răboj. Dar ne-am apucat și de aprobat bani cu carul pe la șantiere, materiale cu vagonul și vinul liturgic din pivniță vândut într-o mare veselie pe la parohii. Când s-a întors vlădica din drumeția nemțească i-am prezentat spre aprobare procesele-verbale cu cele orânduite de noi vitejii, în lipsa titularului blagoslovit de drum.

Stăteam ca cel ce făcusem isprăvi îndrăznețe. Vlădica aproba de zor între ah și vaiuri! Nu mai văzuse așa ceva până atunci. Trăiam momente cumplite, dorind să nu-l fi supărat în ruptul capului. În cele din urmă aud sentința și mai cumplită: Fratele meu întru arhierie, să nu mai aprobi de azi înainte cele trei valori: bani, materiale și vin! M-am conformat!

În gândul meu mi-am zis că nu am văzut așa om zgârcit. Nu știu cum poate am zis și mai sonor acest lucru, pentru că Vlădica Gherasim a auzit. Mi-a spus, sfielnic, pentru că așa îi este obiceiul cel bun: Vei vedea Calinic, atunci când vei ajunge titular, cât este de greu să împarți cu grijă ca să ajungă la toți. Atunci nu l-am înțeles deplin, dar m-am lămurit după 1990, când am devenit și mai strâns cu vlădica Gherasim cel mult econom!

Câte ceva despre caracterul vlădicesc

Cred că era prin anii 1987-1988 când, fără aprobarea scrisă a Preasfințitului Gherasim, am tuns în monahism 13 frați viețuitori de la Mănăstirea Turnu și 7 de la Mănăstirea Frăsinei. Nu se mai întâmplase, chiar așa, să fie împodobite mănăstirile cu 20 de călugări.

Cineva ne-a tras o pâră la Înalta Poartă și am fost chemați la Departamentul Cultelor. Eu nu prea vroiam să mă duc, dar Vlădica Gherasim a poruncit să mergem și ne-am prezentat să dăm seamă de îndrăzneală.

L-am văzut pe Vlădica Gherasim cum argumenta cu ton ridicat și bătând cu pumnul în masă. Nu mă așteptam la o astfel de atitudine hotărâtă. A crescut în ochii mei încă o dată cât era. Așa da episcop, mi-am zis mie și i-am spus-o și arhieriei sale.

Altădată, după evenimentele social-politice din 1989, primesc un telefon ca să mergem la Slatina la autoritățile locale nou revoluționare și să depunem mărturie pentru fondurile județene date la Mănăstirea Brâncoveni, mai ales prin grija Elenei Bărbulescu, care era arestată. M-am cam codit, dar până la urmă am mers cu frica-n sân, mai ales că era o mare animație revoluționară și te puteai aștepta la surprize. Episcopul Gherasim a fost ferm cum nu l-am văzut niciodată, arătând adevărul și argumentând cu mare risc vrednicia Elenei Bărbulescu. Drept să spun că nu mă așteptam la așa ceva. Mi-am zis atunci că cine-l are de prieten pe Gherasim, este un om bogat.

În orice acțiune porneam cu rugăciune

Am rămas adânc impresionat atunci când începeam un lucru sau plecam la drum pentru treburi, Vlădica Gherasim mă poftea la rugăciune. N-am uitat și n-o să uit cât voi mai fi!

Îmi aduc aminte, atunci când plecam la București, sau în alte părți să rezolvăm problemele eparhiale, când urcam scările la birourile miniștrilor sau a directorilor, îmi spunea: „Calinic, tu ce rugăciune zici? Îi spuneam că Tatăl nostru că-i mai scurtă. Vlădicia sa zicea Crezul sau Miluiește-mă Dumnezeule. Când ajungeam la ușă eram gata cu rugăciunea. Nu ieșeam din biroul ministrului sau al directorului fără aprobarea în mână. Nu ieșea, pur și simplu, din birou, până nu aveam rezolvate, efectiv problemele oficiale.

Lepădat de cele lumești

Cea mai tristă stare din viața noastră este atunci când ajungem în situația de a fi siliți să plecăm din locul de muncă și să nu avem unde să mergem efectiv. N-am gândit să ne facem casă și masă și alte acareturi. Am jurat sărăcie de bună voie, doar! Ne-am gândit că nici Iisus nu avea unde să-și plece capul!

În primele luni ale anului 1990, sufla și pe Valea Oltului în sus și în jos, duh de înnoire revoluționară. Mi-am notat totul în jurnal. Primesc un telefon ca urgent să mă prezint la Vâlcea. Vlădica Gherasim avea pe cap ispita plecării pentru că nu mai poate îndura anumite stări de lucruri. Plângea că nu are unde să se ducă. M-a apucat o mare durere. Era omul cel sincer, era călugărul adevărat, era arhiereul lepădat de cele lumești!

Gingășie părintească

Pe la noi la Vâlcea, Vlădica Gherasim nu prea avea somn atunci și, chiar acum la 90 de ani bătuți pe muchie, n-are stare și nici somn. Pe la 5 dimineața suna telefonul și auzeam cele mai frumoase cuvinte: Copăcel, copăcel? Și închidea telefonul. Era semnalul de sculare din somn al lui Calinic cel mic. Așa eram bucuros de așa vorbe, dis de dimineață, încât mai trăgeam un somn, acum, cu bogata binecuvântare arhierească!

După ce Vlădica Râmnicului și Argeșului trebăluia prin curte, însoțit de bastonul de bambus, mă chema la un ceai. Pe masă erau, de fiecare dată, ouă fierte cu căciuliță de lână. Așa de mult mă bucuram, dar mă și auzam de această ambianță. Doi arhierei ai lui Dumnezeu m-au invitat ani în șir la masă, cu o dragoste absolut părintească: Patriarhul Teoctist, atunci când am fost deputat în Parlament și Episcopul Gherasim, cât timp am arhierit sub ascultarea sa!

Sub aripa Duhului Sfânt

Să împlinești 90 de ani, nu-i de ici-colea.

Dar să mai fii și sănătos?

Episcopul Gherasim face parte din troița de arhierei români, cu o extraordinară putere de muncă, tinerețe la gândire și stăruire în slujba Viului Dumnezeu. Vedem cu toții, clerici și mireni, pe Patriarhul Teoctist, Episcopul Gherasim și Episcopul Eftimie al Romanului, minunații arhierei ai Domnului!

*

Cu o bucurie mare în Duhul Sfânt, Vlădica Gherasim al Râmnicului, privește de pe treapta celor 90 de ani de viețuire aici pe pământ și de 34 de ani de slujire arhierească, dintre care 20 rotunzi și prea bogați ca titular vlădică, în spațiul binecuvântat de Dumnezeu, al Râmnicului și Argeșului, o bucată de vreme.

Răbdătorul Vlădică a trecut cu strălucire peste toate capcanele care i s-au întins de-a lungul celor 90 de ani, biruind în numele Domnului pe cei care nu aveau altceva de făcut decât să pună piedici, ca așa sunt unii, câteodată.

Într-un cuvânt, n-a voit să moară!

Și a făcut-o și pe aceasta!

Văd revărsându-se mereu, în valuri, darurile Duhului Sfânt, peste Eparhia Râmnicului cea mult blagoslovită de Dumnezeu!

Iar Vlădica Gherasim, zâmbește plin de fericire, ca un viteaz din poveste!

Are și de ce! Slavă lui Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

 

Sinaxar 12 iulie 2018

Masa bucuriei, parohia Glavacioc, protoieria Costești