in

Este ştiinţa o cale de a-L descoperi pe Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute?

Tot gândindu-mă la lucrarea lui Dumnezeu şi încercând încă din adolescenţă să înţeleg şi eu minunile în care mă aflu întru vieţuire, am ajuns — atunci ca şi azi, când scriu aceste rânduri — să cred şi să mărturisesc din adâncul inimii că omul, adică noi, dimpreună, este o minune dinamică a lui Dumnezeu cuprinsă în minunea palpabilă care este natura, spaţiul, în care noi ne ducem greul zilei.

Şi tot aşa, aplecându-mi mintea spre cele mai de jos ale pământului, am înţeles ce taine se ascund în imensitatea oceanelor. Cât de bine se simte inima noastră când vedem pe ecran acele frumuseţi submarine, o lume fantastică pe care poate că mulţi ne-am dori să o vedem aievea.
Dar câte lucruri, câte taine nu ni s-au dat încă a le cunoaşte aici, pe pământ, asemeni unui covor fermecat, aşternut al picioarelor lui Dumnezeu. Să ne imaginăm tălpile uriaşe ale lui Dumnezeu călcând peste aceste frumuseţi dumnezeieşti! Aflându-mă în Ardeal, în parohia Tioltiur, am auzit pentru prima oară o vorbă — atât de dragă inimii mele şi pe care n-am uitat-o, rostită de o femeie într-o împrejurare oarecare: „Ţucu-i tălchile lui Dumnezeu!“
Ce poate fi mai frumos? Cred că femeia avea o credinţă puternică şi am rămas uimit de această apropiere a omului de Dumnezeu, de o debordantă sinceritate şi un uriaş curaj.
M-am gândit mereu ce poate fi în burta acestui pământ. Am citit despre geofizică pentru a mă dumiri! Am aruncat o privire retrospectivă asupra celor ce s-au scris de multă vreme şi până azi, atât cât am putut, şi am ajuns a spune că noi nu ştim încă multe despre tainele pământului, ale naturii — câte puţin despre regnul mineral, mai puţin despre regnul vegetal şi chiar mai puţin despre regnul animal. Şi aproape nimic despre creatura lui Dumnezeu, omul, această fiinţă unică şi de cea mai complicată şi mare frumuseţe pe faţa acestui pământ.
Mi-am îndreptat privirea şi mintea spre cer, spre aceste Înalturi care uimesc ochii şi încântă inima, umplându-o de bucurii. Când veneam seara târziu din munţi, tatăl meu mă oprea locului şi-mi spunea: “Uită-te, băiete, la Cer! Vezi stelele? Vezi Carul Mare? Vezi Luceafărul de seară? Vezi Găinuşa?” Şi-mi arăta cum să mă orientez, dacă mă rătăcesc, după mersul stelelor.
Mă apuca dintr-odată uimirea şi mai târziu, mult mai târziu, m-am întrebat cu înfricoşare, oarecum, de unde ştia tata lucrurile acestea. Şi l-am întrebat, iar el mi-a răspuns cu bucurie: “Bunicul meu, preot din Transilvania, mi-a spus toate acestea!”
Citind în Sfânta Scriptură Psalmii profetului David, m-am bucurat când am dat peste versetele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor“ (Psalmi 18, 1–4).
Da, Cerurile spun slava lui Dumnezeu! Aşa spune Duhul Sfânt prin profetul David, aşa citesc de zeci de secole monahii şi monahiile din Psaltire, aşa cântă studenţii şi elevii din partituri, cu adâncă emoţie, aşa aud şi citesc creştinii de veacuri întregi, aşa meditează preoţii, arhiereii şi pustnicii în colibele aninate de cer, aşa citesc şi cărturarii, aşa se bucură întreaga zidire!
Cerul vesteşte ştiinţă! Dumnezeu ne va permite să cunoaştem totul. Să-L cunoaştem pe Însuşi Dumnezeu! Aceasta este poftirea, chemarea lui Dumnezeu, chemarea Lui părintească, lipsită de gelozie, de a-L cunoaşte — ca supremă ştiinţă. Nu vom uita niciodată cutremurătoarea rugăciune arhierească, rostită de Iisus, ca Testament lăsat nouă, înainte de a pleca din lumea aceasta: „Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: „Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“ (Ioan 17, 1–3).
A cunoaşte înseamnă Ştiinţă! A cunoaşte pe Dumnezeu este Ştiinţa ştiinţelor! Şi ca să te încumeţi la aceasta trebuie să fii nu numai curajos şi cu credinţă mare, ci şi extrem de serios, ca acela ce stai în palmele lui Dumnezeu făcute căuş!
Calinic Argeșeanul, Cu pana printre idei, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.
 

Sinaxar 16 februarie 2018

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române