in ,

Fereastra lui Iorga

În 1977, patriarhul Iustin Moisescu m-a numit stareţ al mânăstirii Sinaia. După primele săptămâni petrecute acolo, timp în care m-am ocupat, aşa cum era şi firesc, de aspecte numite ,,administrative”, care par prozaice, dar sunt importante, am început să deschid larg ochii asupra acestui oraş care este o staţiune montană, dar şi a doua capitală a ţării. Un drum scurt, care avea să fie închis ulterior, lega ctitoria spătarului Mihail Cantacuzino de castelul Peleş; o alee umbroasă afânată de mirosul de răşină al brazilor. La Sinaia mai existau, în mica obşte, călugări care îl apucaseră pe regele Mihai I copil şi adolescent. Părintele Arcadie povestea de vizitele dese pe care acesta le făcea la mânăstire. În prima toamnă petrecută la Sinaia, am înţeles că cel mai bine îi intuise esenţa Camil Petrescu, care prin glasul unui personaj de roman constata ,,o melancolie limpede, regală, în aceste vile splendide şi goale, în soarele acesta care luminează viu, dar slab, bulevardele”.

Urcând uneori pe Furnica, în capătul coastei care suia pieptiş, am observat o casă aşezată într-o curte vastă şi povârnită, deosebită de celelalte vile, pentru că avea o prispă luminoasă şi albă susţinută de stâlpi supli de lemn. Soarele îi punea în valoare simetria aproape muzicală a pridvorului. Faptul acesta m-a determinat să presupun că radioasa clădire putea să fie casa de vacanţă a lui George Enescu, despre care ştiam că avusese o locuinţă la Sinaia. În realitate, vila sa, Luminiş, se afla în partea opusă a oraşului, pe Cumpătul. Cât priveşte casa care îmi plăcea atât de mult datorită purităţii stilistice a liniilor – o acurateţe identică având să regăsesc peste ani numai la pridvoarele caselor muscelene -, aparţinuse lui Iorga. Aveam la mânăstire un călugăr ardelean, pe părintele Ioanichie, vechi vieţuitor al obştei, care vorbea despre Iorga cu o admiraţie evlavioasă. Nu peste mult timp am trecut mai întâi pragul porţii şi apoi pe acela al casei lui Iorga. Eram, desigur, emoţionat şi, tânăr fiind – 34 de ani -, mă pregăteam să înregistrez orice amănunt.

Arhitectural vorbind, locuinţa lui Iorga era o casă tipic românească, adaptată specificului montan al Sinaiei şi al climei sale. Splendidul ei pridvor evoca până la un punct casa din Vălenii de Munte a savantului, însă acolo cerdacul este amplasat frontal. Pătrunzând în casa lui Nicolae Iorga, eram nerăbdător să ajung în odaia sa de lucru, care se afla situată la primul şi singurul etaj al clădirii. Trecând prin coridorul de la parter, m-am oprit să privesc câteva portrete ale sale necunoscute mie, unele foarte expresive, atârnate pe pereţi: erau tablouri şi lucrări de grafică. Apoi am urcat scara de lemn şi am pătruns în camera lui, dominată de un birou masiv. Alături de el, patul. Deodată, privirea mi s-a fixat pe fereastra odăii, pentru că era o fereastră imensă, lungă şi lată cât un ecran de cinemascop – părea mai degrabă un ecran decât o fereastră – desfăşurându-se dintr-un capăt în celălalt al peretului. Dădea spre coroanele unor arbori bătrâni peste care se întindea cerul limpede al Sinaiei. Fereastra aceea sugera cel mai bine măsura, dimensiunea lui Iorga – vastitatea cosmică a minţii sale.

Calinic Argeșeanul, Fereastra lui Iorga – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

Sinaxar 30 septembrie 2018

Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu! – Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum în 6-7 octombrie 2018