in , ,

„Generos, filantrop şi mult milostiv”

(Publicat în: 5 octombrie 2019)

Dacă ne gândim la Neagoe Vodă Basarab, sfânt de multe veacuri şi răsfoim vechile scrieri, ne arată neîndoielnic, că domnia lui pentru ţară, a fost de bună pace şi prosperitate.

Manuil de Corint, mare retor al Patriarhiei din Constantinopol, către Neagoe Basarab, scrie: Preaînălţatului şi preastrălucitului şi preaslăvitului Domn Ioan Neagoe Basarab, mare voievod şi împărat a toată Ungrovlahia. Preaînălţate, preastrălucite, preaevlavioase şi preaortodoxe doamne Ioane Neagoe, voievod şi împărat şi autocrat a toată marea Ungrovlahie!”

Credem că niciun muritor din lume n-a mai fost atât de slăvit, în cuvinte maximale, precum a făcut-o Manuil din Corint, marele retor al Patriarhiei din Constantinopol.

Care a fost cauza unei aşa de mari cinstiri? Negreşit, Neagoe Vodă era cunoscut aşa de bine în Patriarhia Ecumenică şi slăvitul domnitor valah a făcut atâtea danii, încât savantul retor Manuil din Corint a fost uimit de dragostea creştină a voievodului.

Numiri ca „preaînălţate, preastrălucite, preaevlavioase şi preaortodoxe voievod şi împărat şi autocrat”, cele şapte însuşiri constituiau imaginea marelui domn al Ţării Româneşti.

Ceva mai târziu, Gavriil Protul, adică întâistătătorul Sfântului Munte Athos, în Viaţa Patriarhului Nifon al Ţarigradului, descrie pe Neagoe Basarab ca dăruitor fără pereche, aşadar: „Fu ctitor mare  a toată Sfetagora”.

Prin anul 1653, Paul de Alep, era cu Patriarhul Macarie Zaim al Antiohiei într-o lungă călătorie prin Moldova şi Ţara Românească. A ajuns şi la Mănăstirea Argeşului, ctitoria lui Neagoe Vodă. Iată ce scrie despre superba zidire: „Auzisem de la mai mulţi oameni, că în acest ţinut al Ţării Româneşti se află o mare mănăstire domnească, ce nu mai are egal în ceea ce priveşte frumuseţea arhitectonică. Mai auzisem de la nişte neguţători greci, ce făceau comerţ în ţara frâncilor şi la Veneţia, că acolo nu este nimic asemenea ei. Se numeşte Mănăstirea Argeş… Această biserică este o minune în lume”.

Cronicarul Radu Popescu, în Istoriile domnilor Ţării Româneşti, ne relatează, mai pe larg vrednicia domnitorului Neagoe Basarab: „Luând domniea multe bunătăţi spun să fi făcut şi aicea în ţară şi pe la Ierusalim, la Sfânta Gora, (Sfântul Munte) mile şi mănăstiri pe acolo am dres, au înnoit şi aicea în Ţară două mănăstiri mari au făcut: una mitropoliea den Târgovişte, alta mănăstirea den Curtea de Argeş; care potrivă nu avea în toată lumea, mi se pare, în meşteşugul lucrurilor ce se văd, pe denafară, de piatră cioplită peste tot şi cu flori săpate peste toate pietrele şi toată biserica; ce sunt atâtea sute dă flori, şi nu se află doar flori să se asemene una cu alta. În scurte cuvinte, în lume nu să va afla alta ca aceasta, fericit cel, ce a făcut-o, fericiţi cei ce au lucrat-o; vrednici sunt de laudă. Dentr-această zidire se cunoaşte acest Neagoe Vodă că au fost cu frica lui Dumnezeu; că nu şi-au cruţat avuţiea, ci o au cheltuit întru slava lui Dumnezeu, făcând această mănăstire cu mare cheltuială. Alta se cunoaşte că au fost şi om înţelept şi după lucrul mănăstirii, că toate câte au făcut acolo, sunt cu bună rânduială; cine va merge să vază, să va mira. Şi după pacea ce au avut ţara în 9 ani (9 ani, 7 luni şi 24 de zile n.n.) ce au domnit, că cu toţi vecinii au fost împăcat”.

Mai târziu, Dionisie Fotino, în Istoria vechii Dacii, 1818, versiunea românească, de G. Sion, Bucureşti, 1859, ne arată că: „Acest om a fost din natura sa generos, filantrop şi mult milostiv.

În zilele lui au lipsit războaiele şi intrigile boierilor…Acest domn judeca drept şi după legi şi cârmuia ţara ca părinte adevărat… După portretul său se vede că era bărbat bineconstituit, înalt la stat, cu aer războinic şi viguros, cu părul blond şi cu plete lăsate până pe umeri.

După moartea sa, nu s-a găsit niciun ban de aur sau argint, nicio piatră preţioasă, căci tot ce avusese au cheltuit cu facerea mănăstirilor şi a bisericilor, atât aicea cât şi la Sfântul Munte, cu înzestrările ce le-a dat şi cu facerile de bine care le răspândea către toţi. Se zice că la atâta nevoie ajunsese când zidea Mănăstirea Argeşului încât Doamna şi-a vândut nu numai toaleta sa cea preţioasă, dar chiar şi cerceii”.

Numai textul din cronica lui Dionisie Fotino, dacă l-am fi avut până acum, portretul fizic şi moral al marelui voievod Neagoe Basarab ar fi rămas peste veacuri neatins şi ar fi fost îndestulător.

Este de la sine înţeles, că sultanul, când l-a văzut, în anul 1515, când s-a prezentat la Înalta Poartă, la Constantinopole (Istambul) a rămas impresionat de prezenţa împărătească, a lui Neagoe Basarab, vodă al Carpaţilor, coborât de pe plaiurile mioritice cu frumuseţi de Paradis.

Aşa înţelegem acum, mai bine ca oricând marea înţelepciune, cuminţenia diplomatică şi evlavia adâncă a piosului Voievod, cum altul nu a mai fost, biruind cu pace toate răutăţile veacului prin care l-a trecut Preabunul Dumnezeu, ca să fie pentru nemurire!

Calinic Argeșeanul

 

Sinaxar 5 octombrie 2019

Sinaxar 6 octombrie 2019