in ,

Ghenadie Ieromonahul citește îngerilor psalmi

Îmi amintesc mereu de vorbele Arhiepiscopului Teofil al Clujului, pe care le tot repeta, ca un fel de meditație: ”importanța mare a lucrurilor mici”.

Mi-am dat seama că este foarte important ca să fim atenți la înțelesul acestei cugetări, dacă-i putem spune așa.

Știu că venirea noastră în această lume văzută este o taină absolută, precum și plecarea în frumusețea lumii nevăzute.

Meditând la căpătâiul celui adormit în Domnul, dar și reflectând pe marginea gropii, căsuța de lut, vremelnică până la înviere de obște, unora le pare un lucru mic, totuși are o importanță deplină și definitivă.

La toate trecerile spre veșnicie, am încercat să înțeleg fenomenul și să încerc a face, teoretic, experiența celui din sicriu, adică, cum m-aș simți în locul lui.

E bizar ce spun?!

Dar acesta mi-a fost gândul mereu: fie din milă pentru cel plecat, fie pentru a mă învăța în ipostaza de candidat pe catafalc.

Poate, unii dintre noi, gândim așa de multă vreme. Așa mi s-a întâmplat și la prohodirea Părintelui Ghenadie Ieromonahul de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.

Acest preot unic în felul său, a venit pe lume în toamna târzie a anului 1928, pe numele de botez Gheorghe, părinții numindu-se Ion și Maria din Pângărații Neamțului, răsărind în vatra părintească șapte fete și patru flăcăi, tot unul și unul.

Plaiurile mioritice, școala, zbenguiala au fost pâinea cea de toate zilele a pruncului Gheorghe care creștea la umbra codrilor în viața pastorală din dumbrăvile munților. Așa a crescut. Sincer, ca apa limpede izvorâtă din sânul munților, vesel și sfătos ca bunicii de odinioară.

Departe de casă, la Lupeni a făcut armata trei ani împliniți, nu ca azi, fără nicio instrucție, după care patruzeci de ani a slujit ca muncitor și maistru șef de echipă la Hidrocentrala de la Stejaru de pe Valea Bistriței.

Căsătorindu-se cu Minodora Mihalache, codană din aceeași localitate, au adus pe lume o fată și un băiat, fata numindu-se Elena, care însoțindu-se cu Mihai Caiea din Hangu au adus pe lume și ei, pe Serafim, starețul Mănăstirii Negru Vodă.

Deci, pruncul Gheorghe-Mihai, purtând numele bunicului, la care a crescut de mic și numele tatălui, Mihai, a fost în ascultarea severului Gheorghe Jitaru, care l-a pregătit pentru viața monahală, devenind mai târziu Serafim.

În anul 2004 a rămas singur. Dar cu mult înainte, cei doi – Gheorghe și Minodora – s-au sfătuit, ca atunci când unul din ei va muri, celălalt să meargă la mănăstire, astfel, în luna mai, ziua 31, anul 2004, Gheorghe Jitaru a venit la Mănăstirea Negru Vodă, devenind monah și mai târziu, a fost hirotonit diacon, preot și mai apoi hirotesit întru duhovnic.

Am fost adânc impresionat de seriozitatea acestui om al lui Dumnezeu! De aceea am hotărât, deși trecuse de 80 de ani, să-l hirotonesc preot cu râvnă rar întâlnită, cu dragoste de muncă permanentă, cu slujire la Altar și la strană, cu citit clar și răspicat de se mirau și îngerii de atâta evlavie și bunăcuviință.

Strașnic om! Devotat preot! Harnic peste măsură! Cinstit și corect, cum rar mi s-a dat să întâlnesc pe cărările vieții mele.

Pentru mine a fost o bucurie că l-am cunoscut și a fost o mare mângâiere și ajutor pentru mănăstirea pe care a iubit-o și o iubește și acum în rugăciunile și grija Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel!

Și cum sunt lucrările Tale, Doamne! Și-a crescut nepotul cuminte și l-a trimis la mănăstire, c-apoi să vină și el pe urmele lui. Vorba românului înțelept: ”Cum îți așterni, așa vei dormi.”

El, acum, doarme la umbra bisericii din curtea Mănăstirii Negru Vodă, așteptând învierea de obște, în lumină de candelă și cânt de serafimi, zicând întru zguduire și trezirea fraților: ”Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta!”

Calinic Argeșeanul, Între umbre și lumini, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 22 iulie 2018

Slujire Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș