in

HRISTOS: SUFLETUL SATULUI MEU – Concursul Național Catehetic la Școala Valea Danului

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a participat la prezentarea Proiectului Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.

Doamna profesoară, Maria Radu a vorbit copiilor despre etapele derulării concursului. Fiecare echipă de la nivelul parohiei va alcătui un proiect care va conține, la alegere, lucrări cu conținut teoretic (din secțiunea literară) şi lucrări cu caracter practic (din secțiunile artistică sau multimedia).

Concursul Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu va evidenția frumuseţea satului românesc, în trecut şi în prezent, tradiţia și portul popular, unitatea de credință și de neam în țara noastră păstrată prin preoţi, învăţători, primari gospodari și oameni vrednici ai satului românesc.

La activitate au participat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și a vorbit despre rolul copiilor și cadrelor didactice în acest proiect mulțumind doamnei profesoare pentru frumoasa activitate și Părintele Vasile Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Copiii, la final au interpretat cântece populare locale.

 

Masă caldă pentru cei nevoiași, parohia Prundu III, protoieria Pitești

Meditații gratuite la parohia Găvana IV din Pitești