in

Ierarhul Argeșului și Muscelului a slujit în noua Catedrală Arhiepiscopală

(Publicat în: 7 aprilie 2019)

În Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post, foarte mulți credincioși au fost prezenți în  Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic împreună cu un sobor preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre atitudinea  pe care trebuie să o avem  în dialogul nostru cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii.

Aflându-ne în Postul  Paștelui, foarte mulți credincioși s-au  împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, iar alții au găsit un bun prilej pentru a se închina la racla cu moaștele Sf. Mc. Filoteea.

 

Cea mai mare bucurie

Sinaxar 8 aprilie 2019