in , ,

În „atenţiunea tuturor românilor!”

(Publicat în: 7 octombrie 2019)

Cercetând în istoria culturii universale, Neagoe Basarab, iubitorul şi cinstitorul de Dumnezeu, putem spune că se situează pe primul loc în secolul al XVI-lea, şi după aceea.

Trebuie să recunoaştem, că foarte mulţi dintre noi, pomenim şi scriem despre opera lui Neagoe, dar nu se ştie câţi dintre noi au cartea Învăţăturilor şi mai ales dacă, o parte dintre noi am citit-o integral sau părţi din ea.

Literatul, Vasile Gr. Popu, în mijlocul secolului XIX scria astfel despre Neagoe Vodă Basarab: „Iată un domn şi autor român a cărui mult preţuită scriere merită cu dinadinsul atenţiunea tuturor românilor. Adevărat erudit al epocii sale, acest principe nu trecu cu vederea că pe lângă  alte binefaceri ce aşteptau românii de la tronul său, era necesar de a le da şi lumina, încurajându-i la cultura artelor frumoase. Drept probă pentru aceasta este măreţul edificiu Mănăstirea de Argeş, cu care ne mândrim şi până astăzi, şi pe care a eternizat-o poporul prin cunoscuta baladă „Mănăstirea Argeşului”[1].

Doar cu numai zece ani mai târziu, V. A. Urechea, poate văzând Conspectele… lui Vasile Gr. Popu, rezuma că: „Scrierea lui Neagoe Vodă e un model de logică, de etică şi de cunoştinţe politico-sociale… Neagoe Vodă are stilul limpede, curgător, de multe ori duios, plin de icoane”[2].

Cărturarul Ioan Bogdan, ca într-o oglindă de cristal ne arată, cu străluminare de cuget şi simţire: „Dar nimic nu ne poate da o icoană mai credincioasă despre gusturile literare ale bătrânilor noştri, ca producţiunea originală a unuia din cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti, a lui Neagoe Basarab. Pe la sfârşitul domniei sale, acest domn scrie pentru fiul său Teodosie, în slavoneşte, limba întrebuinţată atunci exclusiv pentru literatură, nişte Învăţături care mai apoi s-au tradus în româneşte… Din această operă originală a lui Neagoe Basarab cunoaştem ce se citea cu predilecţiune în timpul lui, din ce îşi scoteau oamenii învăţătura şi morala lor, ce ideal de viaţă le plutea dinaintea ochilor lor”[3].

După cum se vede, secolul XIX este sărbătoresc în privinţa preţuirii Învăţăturilor lui Neagoe Basarab. Drept mărturie ne stau şi părerile lui Ovid Densuşianu[4]: „Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab, e cea dintâi carte filosofică în literatura noastră. Din alte pasaje vedem pe Neagoe ca pe un om foarte duios, un bun tată de familie, aducându-şi aminte de moartea fiului său; în aceste pasaje găsim strigăte ce ne amintesc bocetele din literatura poporană”.

Pentru a continua şirul mărturiilor pe marginea operei neagoene, Sextil Puşcariu[5], scrie: „Neagoe a scris o lucrare care în cea mai mare parte a ei dovedeşte un talent de scriitor. Stilul lui e avântat, plin de comparaţii deosebit de frumoase prin simplicitatea lor şi întreţesut de imagini poetice foarte vii uneori… Dar sufletul acestui domn vibrează în acorduri de adevărată poezie atunci când loviturile sorţii îl fac să-şi piardă rând pe rând, iubiţii săi, mai întâi pe maică-sa Neaga, care-l iubea atât de mult, apoi pe fiul său Ioan şi pe domniţa Anghelina, în sfârşit pe Petru… O scriere străbătută de atâta înţelepciune şi de atâtea frumuseţi poetice e vrednică de a fi citită şi în ziua de azi. Putem fi mândri că la începutul literaturii noastre apare un scriitor de o valoare literară atât de mare, tocmai pe tronul unei Ţări Româneşti”.

Tot în aceeaşi vreme, fără nicio oprire admirativă, Al. Procopovici[6], în cuvinte vibrante ne arată, că: „Neagoe Basarab este însă şi unul dintre cei mai de seamă scriitori din epoca slavonă, cel mai însemnat scriitor în limba slavonă ieşit din rândurile românilor… Din felul cum a întrebuinţat izvoarele sale, din tot planul lucrării lui Neagoe Basarab, din ce a adăugat de la sine, transpiră un duh de profundă moralitate şi într-un mişcător lirism se învăluie amărăciunile de care n-a fost cruţată nici viaţa acestui om. El dă scrisului său scânteieri de adevărată poezie”.

Am putea crede, că nici Sfântul Neagoe Vodă Basarab, atunci când întocmea Învăţăturile, nu s-a gândit că osteneala sa cărturărească va răzbi cu atâta strălucire peste veacuri. Se spune că o operă, de orice fel ar fi ea, nu se aşterne peste veacuri, cu rod bogat, decât în măsura dragostei cu care s-a plămădit. Aici vedem că Dumnezeu a salvat lucrarea Sfântului Neagoe Basarab, care prin harul Său are menirea să lumineze prin beznele veacurilor.

De aceea, Învăţăturile lui Neagoe trebuie să fie, nu numai în atenţia specialiştilor, ci mai ales, în atenţiunea tuturor românilor!

Calinic Argeșeanul

[1] Vasile Gr. Popu: Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la început şi până astăzi, în ordine cronologică, Bucureşti, 1875, p. 41-42.

[2] V. A. Urechea, Schiţe de istoria literaturii române, Bucureşti, 1885, p. 56.

[3] Ioan Bogdan, Cultura română veche, Bucureşti, 1898.

[4] Ovid Densuşianu, Literatura română veche. Curs ţinut în anul şcolar 1898-1899 la Universitatea din Bucureşti (litografiat), p. 306 şi 312.

[5] Sextil Puşcariu: Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1921, ediţia a II-a, 1930.

[6] Al. Procopovici, Introducere în studiul literaturii vechi, 1922, p. 79 şi 81.

Sinaxar 7 octombrie 2019

Samarineanul milostiv – parohia Rădești, protoieria Mioveni