in

Încâlceală de idei

După intronizarea de la Curtea de Argeș, la Camera Deputaților se punea problema, ”ventilată” de la Baia Mare, că în ziua intronizarii lui Justinian Chira Maramureșeanul, prietenul meu de o viață, se vor face mari mișcări de mase, greco-catolicii dorind să intre cu forța în Catedrala fostă greco-catolică a orașului Baia Mare.

Justinian primea vești din ce în ce mai alarmante. Eu eram consultat de Ionel Roman, vicepreședintele Camerei Deputaților, dacă e mai bine să se facă slujba afară, decât în Catedrală, cu prilejul intronizării.
-Eu cred că e mai bine să fie afară, pentru că va fi lume multă, zeci de mii de oameni și nu e cazul să se facă în biserică, pentru a fi un prilej de dispută între credincioșii români din Biserici diferite.
-Da, e mai bine așa, întărește gândul meu exprimat de ardeleanul realist care era Ionel Roman. I-am spus și Patriarhului Teoctist despre temerile din Maramureș și îngrijorarea lui Justinian și chiar a organelor de Stat centrale și probabil și cele locale.
Pregătirile erau în toi. Amenințările și pregătirea arhiereilor și creștinilor greco-catolici din orașul Baia Mare și cei din zonele apropiate, de a împiedica și ocupa cu hei-rupul Catedrala, pentru care se contrau și calicii, se auzeau peste tot. La Parlament veneau vești nu tocmai de bucurie, căutându-se cele mai potrivite posibilități de a se evita o eventuală busculadă, vrei bătaie ca între chiori sau certuri și huiduieli ca la ușa Purgatoriului.
-Totuși, Preasfințite Calinic, credeți că soluția cu slujba afară este cea mai bună? Justinian spune hotărât că întâmpinând orice risc, slujba de intronizare va fi numai în biserică și că el nu vrea să fie instalat prin piețele publice.
Trebuia să recunosc că Justinian avea dreptate!
Dar cu toate acestea inima îmi spunea că este mai bine într-un loc neutru, pe care să nu se bată nimeni. Iar o intronizare nu trebuie să se transforme într-o gâlceavă și poate, Doamne ferește, și în ceva mai rău…că, deh! ce nu face omul din ”evlavie”, chiar și o bătută sau ceva mult mai tragic. Cu fanatismul și prostia nu te poți pune, izbăvindu-te doar prin salvatoarea fugă, vorba românului care știe ce spune că: ”fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă.”
Tot auzind fel de fel de vești și povești, m-am hotărât să nu mai merg la bucuria fratelui și prietenului meu moroșan și să rămân în Teleorman, unde aveam o sfințire de biserică. Îmi era greu, dar nu vroiam să mă bat prin Baia Mare, pentru prostia altora de prin veacul al XVIII-lea, când și-au vândut glia și credința pentru a se uni cu Cetăți și pietroaie de pe râul altor cetăți, decât cea a lui Dumnezeu. Da! Mare e grădina lui Dumnezeu! Și dacă ar fi a Lui! Ne batem ca neputincioșii pentru ziduri, călcând credința oamenilor în picioare, așa cum s-a întâmplat în decursul veacurilor, disprețuind pacea lui Dumnezeu din inimile oamenilor. Vom da seama Supremului Judecător!
Duminica, din ultima zi a lunii noiembrie 1990 a sosit. Dis-de-dimineață, arhiereii, preoții, diaconii, monahii și monahiile, credincioșii de pretutindeni soseau, adică se prăvăleau ca apele în vaduri, curgând spre Baia Mare pentru a se bucura, cler și popor de așezarea Episcopului Justinian în scaunul apostolic al Băii Mari.
Iar eu, fricosul, de data asta, ”trădătorul” prietenului meu bun, Justinian cel Vehement, așteptam în depărtarea Teleormanului să aud ecoul unei rugăciuni și păci trainice peste întreaga fire a Transilvaniei și Maramureșului.
Strânsura bogată arhierească, sobor de preoți, cât îi Maramureșul și creștinii străbătând pământul, au umplut Catedrala și piața, cu cântece și brațele lor ocrotitoare pentru mirele Justinian.
Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului avea temerile unei busculade sau încingerea unei bătăi cu strigături.
-Veniți, Preasfințite, strigau moroșăncele durdulii și cu nurii dați în pârgă, vă acoperim cu piepturile noastre! Nu aveți teamă! Noi suntem aici!
Încurajat de credincioase, Justinian, care nu prea avea nevoie de nicio o încurajare, pornește spre Catedrală, intră în biserică și începe slujba, care după strigăte și fluierăturile opozanților din cealaltă ”strană”, se așterne o pace, când diaconul ”tună” un Apostol de zăngăneau ferestrele de la blocuri. Iar mai apoi, întreaga asistență a început a cânta Sfinte Dumnezeule, cum nu s-a mai auzit vreodată în inima Marii Băi a Maramureșului.
D-apoi cuvântarea noului intronizat, Justinian al Maramureșului și Sătmarului?
Dar miile de creștini care aplaudau ca tunetele din ceruri?
Pe când cărturarii și fariseii stăteau pitiți după perdele lăsate pentru a nu fi zăriți, obștea creștină lăuda pe Dumnezeu, care face mari minuni!
La întâlnirile mele dese cu Justinian, niciodată nu m-a iertat pentru neparticiparea la intronizarea sa și lipsa de solidaritate ortodoxă și românească, pe bună dreptate, răcnind la mine, lovindu-și palmele, ca să nu le răstoarne peste obrazul meu, neobraz, și izbind pumnul în masă ca să nu mi-l trântească drept în cap!
E și asta o dramă!
Câteodată și tragedie!
Justinian nu se joacă de-a Ortodoxia și România!
El este ferm hotărât pe veșnicile adevăruri!
El este Justinian Mărturisitorul!
Iar Catedrala cu pricina, azi este cenușăreasa urbei Baia Mare, ortodocșii ridicând în slăvile cerurilor adevărate potire ale lui Dumnezeu, din care să se împărtășească obștea cea slăvită a ortodocșilor, frați cu greco-catolicii, din același neam de nemuritori!
Să ne rugăm unii pentru alții, în Duh și Adevăr, ca să plinim porunca cea mângâietoare a Divinului Creator!
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.
 

Sinaxar 16 iunie 2017

Hristos împărtășit copiilor, proiect catehetic în comuna Bascov