Izvorul Tămăduirii – praznic închinat Maicii Domnului

  În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, mii de credincioşi au participat astăzi la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, împreună cu Preasfinţitul Emilian, episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.  

#vlightbox a#vlb{display:none}

 

În cuvintele de învăţătură cei doi ierarhi au prezentat credincioşilor istoria acestui praznic închinat Maicii Domnului, amintind de mijlocirea permanentă a Sfintei Fecioare Maria pentru întreg neamul omenesc, dar şi de credinţa neîndoielnică care izvorăşte permanent din inimile curate, capabile să ierte toatte greşelile semenilor .

Credincioşii prezenţi astăzi în Catedrala Arhiepiscopală au avut posibilitatea să se închine la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, ocrotitoarea Argeşului, şi să guste din apa tămăduitoare sfinţită de slujitorii bisericii încă de la primele ore ale dimineţii.
Praznicul cinstit astăzi de toţi credincioşii Bisericii Ortodoxe, ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de boala sa.

Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserica unde s-au săvârşit apoi multe minuni. Această Biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede şi astăzi în Istanbul.

Sărbatoarea Izvorul Tamaduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V – VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, dupa o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

 

 

 

 

 

© Reproducerea conţinutului acestui site, text sau imagine, se poate face numai cu acordul autorului.

 

 

 

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost scoase în procesiune înainte de Izvorul Tămăduirii

Parohia Sfântul Apostol Toma din Piteşti şi-a sărbătorit hramul