Liturghie arhierească la biserica Sfânta Treime din municipiul Piteşti

Credincioşii parohiei Sfânta Treime din municipiul Piteşti au avut astăzi bucuria să participe la sfânta liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de participarea comună a credincioşilor în desfăşurarea sfintei liturghii.
Biserica Sfânta Treime din Piteşti, monument istoric din secolul XVII, cunoscută şi cu denumirea de Schitul Beştelei sau Biserica de pe Scoroboaia, uitată de timp şi redescoperită de oameni îşi recapătă încet locul între monumentele istorice reprezentative ale Judeţului Argeş.
Biserica Sfânta Treime se înscrie în arhitectura din timpul domnitorilor Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino (1678-1688), fiind construită din cărămidă, cu ziduri groase de un metru.
Construcţia bisericii prezintă mai multe etape:
– etapa originară (1679-1684), etapa 1862 când în fata pronaosului s-a construit o extindere a acestuia şi etapa sec. XX (după 1975 când în faţa bisericii a fost demolat vechiul pridvor şi a fost zidit un altul, mult mai spaţios (2,45 x 5,30), având în faţă 4 stâlpi de piatră.

  

 

Vulturul Ghipi în Constituție

Parohia Înălţarea Domnului din Curtea de Argeş şi-a sărbătorit hramul