in

Masă caldă pentru familii nevoiașe – parohia Prundu III, municipiul Pitești

(Publicat în: 3 septembrie 2019)

Mare şi neînfricată este puterea milosteniei. Chiar si puterile îngereşti care păzesc porţile cerului, dacă văd că milostenia se înalţă, deschid porţile şi celorlalte virtuţi, însă dacă văd că nu este milostenie, închid aceste porţi. Asemenea este puterea milosteniei, ea se arată lucru nemuritor, nestricăcios, care niciodată nu poate să se stingă. În general, toate lucrurile omeneşti se risipesc, însă rodul milosteniei rămâne mereu neveştejit, fără să fie împiedicat de nicio greutate în timp. Pentru că, deşi trupul se risipeşte, milostenia nu se pierde odată cu viaţa aceasta, ci merge înaintea trupului ca să-i pregătească şi să-i împodobească locaşul sălăşluirii

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a  desfasurat la Parohia Prundu III Pitesti cu Hramul,, Nasterea Maicii Domnului”,  sub coordonarea preotului Preda Vilcu Costin,  proiectul social  ,,Masa calda pentru  familii nevoiase”.

 

Toată viața: noi și natura

Lansarea volumului de poezii: Din suflet pentru suflet, parohia Mavrodolu, protoieria Pitești