in

Mesaj Arhieresc la începutul Noului An Școlar

Orice început de An Școlar, aduce în sufletul și inima fiecărui elev, speranţe şi emoții noi, care străbat întreaga ființă, îndemnând la dorința cunoașterii şi a acumulării de cât mai multe deprinderi utile pentru viaţa de zi cu zi.

De departe, cei mai emoționați și dornici să intre în clasele de curs, care vor deveni de astăzi înainte, spații de studiu și desăvârșire intelectuală, sunt micii școlari, care păşeşc timid, pentru prima dată, într-o școală!

Sentimente de bucurie și speranțe, au și elevii mai mari, care revin în mediul școlar, cu dorințe înnoite pentru aprofundarea tainelor educației.

De aceea este foarte important, să sădim încredere și multă dragoste părintească în copii, oferindu-le tot ceea ce este necesar, pentru îndeplinirea responsabilităților școlare și pentru a înțelege rolul major, pe care un om educat îl are în Societate și în Biserică.

Astfel, Biserica din totdeauna și mai ales în contextual actual al tendințelor individualiste și secularizante, își manifestă grija pentru intensificarea cooperării dintre Familie, Școală și Biserică, pentru a întări legătura și comuniunea dintre generațiile trecute și cele prezente.

În anul 2018, în care sărbătorim Sfânta și Marea Unire a Românilor de pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, a declarat în Patriarhia Română, anul 2018, drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. În acest sens, avem datoria să sporim și să promovăm în rândul tinerei generații, demnitatea și respectul, pentru înaintași și pentru valorile naționale și spirituale ale Poporului Român!

Cu prilejul începutului Noului An Școlar, ne exprimăm față de distinșii dascăli din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, întreaga Noastră recunoștință, rugând pe Milostivul Dumnezeu, să Vă binecuvânteze lucrarea, viața și osteneala dăruindu-Vă ajutor ceresc, pace și mult spor!

Elevilor de toate vârstele, le dorim să aibă parte numai de bucurie sfântă, depunând toate eforturile, pentru a răsplăti așteptările părinților, ale profesorilor și mai ales ale lui Dumnezeu.

Tuturor, Vă dorim din inimă, sănătate deplină și Domnul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, să ajute ca Anul Școlar 2018-2019, să fie pentru noi toți, prilej de împlinire sufletească și duhovnicească!

Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Domn al culturii româneşti!

Participarea tinerilor ortodocși argeșeni și musceleni la ITO 2018, SIBIU – Ziua a treia