in ,

Milă ca-n poveşti

(Publicat în: 8 ianuarie 2019)

Cred că nimic pe lume nu-i mai preţios ca mila. Mila faţă de oameni, de animale, de natură. Când auzi de un om milos, ţi se aşează o mare pace în suflet şi nu-ţi mai este teamă de nimic. Parcă totul în jur capătă sens şi lumină. Mai ai curajul să trăieşti o vreme pe pământ.

Ce minunat lucru să întâlneşti un om milos!

O dată, nu prea demult, un moş pe nume Andrei, mai dinspre sud, avea un nepot rămas orfan şi pe care dorea să-l aşeze într-o bună rânduială.

Înainte de a muri, i-a încredinţat unui tânăr, Calist numit, grija de a străjui la împlinirea dorintei. Când venea vorba, Calist pleca ochii şi-i mijeau lacrimile stăruind mereu să se împlinească ruga cea din urmă a moşului Andrei. Şi spre bucuria lui, ianuarie nu s-a isprăvit şi încredinţare şi-a primit.

Te-ai gândi că-n anii ce trăim, omenia sau frumuseţea cea dintâi nu piere? Când vezi tinerii că nu uită împlinirea cuvântului dat, parcă simţi că se aşează lucrurile şi inima îţi vine la loc.

Când milă-n jurul tău găseşti,

Te bucuri ca să mai trăieşti!

Calinic Argeșeanul, Mersul printre stele – vol.  Cu pana printre idei, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

Sinaxar 8 ianuarie 2019

Sinaxar 9 ianuarie 2019