in ,

Mintea spre Dumnezeu

(Publicat în: 27 ianuarie 2020)

Voi afirma că Cioran era ,,obsedat” de Dumnezeu. Chinuit peste măsură de incertitudini, a căzut în ,,golănia” exprimării, de acolo și ,,blestemul” insomniei.

Când te gândești să-i arunci la coș opera, bălmăjită-n crini și ruine, citești următoarele: ,,Este drept că Dumnezeu e pe drum din veșnicie și se caută pe Sine din începuturi, pe când rătăcirea umană e de dată mai recentă.”

În umanul nostru grosier găsim scânteieri de diamant și parcă lucrurile se așează. Cioran mai ia o gură de aer, dezbrăcat de mocirlă, când zice, spre bucuria noastră, totuși: ,,Când mintea ți se îndreaptă înspre Dumnezeu, de lume nu te mai leagă decât dorința de a nu mai fi în ea.”

Iată și un fir de aur de o sută de carate: ,,Căci pentru a crede nu trebuie să pierzi o singură clipă în afară de Dumnezeu.”

În ,,bezna” gândirii lui Cioran, se ivește lumina credinței în Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 27 ianuarie 2020

Sinaxar 28 ianuarie 2020