in ,

Oamenii buni sunt ca îngerii!

(Publicat în: 19 mai 2020)

De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca. Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază de sfinţenie. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. De Iisus problema prieteniei a fost pusă tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.

Iată ecuaţia divină, când Iisus spune: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în iubirea Mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 10-14).

Aşa credem, că acum s-a ajuns în miezul cel adânc al înţelegerii adevărate a stării de prietenie între Dumnezeu şi om. Aşa nu mai putem orbecăi în penumbrele ameţitoare ale nesiguranţei.

Cu greu vom găsi pe cineva ca să-şi dea viaţa pentru noi.

Doar singur Iisus şi-a dat viaţa Sa dumnezeiască pentru noi toţi, ca să surpe zidul dintre om şi Dumnezeu şi să răscumpere omenirea din robia păcatului.

Ar mai fi mama, prietenul cel adevărat al copiilor şi chiar tata, cei doi părinţi care s-au sacrificat negreşit pentru a-şi salva pruncii de la primejdie. N-aş şti dacă asta ar face şi copiii pentru părinţii lor. Cazurile sunt extrem de rare.

Chiar dacă nu găsim în viaţă un aşa de mare prieten, este necesar să întâlnim, cel puţin oameni cu bunăvoinţă şi corectitudine, mai ales atunci când eşti trimis în mod expres, cu indicativul clar, de a distinge persoana, care evident, ar avea mare nevoie de tine întru durerile sale.

Iată că îmi amintesc un episod transilvănean, din perioada 1964-1966 când eram paroh la Tioltiur unde se zidea biserică mare pentru tot sufletul. Biserica nouă începuse, răutăţile se ţineau lanţ, iar la dispoziţia împuternicitului Tepeş Horia Hoinărescu, inspectorul cu Controlul Financiar Intern, Pompiliu Muşteanu, a fost trimis urgent la Tioltiur pentru o revizie mare şi să pedepsească, oricare ar fi situaţia, în mod exemplar pe preotul de atunci şi episcopul de azi.

Analizând imparţial toate documentele mi-a spus: Am fost trimis să te duc legat de aici. Am văzut situaţia financiară. Nu numai că nu te leg, dar mai mult, te voi apăra pentru că am rămas mirat cum ai procedat de corect. În mine vei avea cel mai mare apărător. Stai liniştit (vorbea foarte rar, apăsat şi scurt!), de azi înainte sunt avocatul dumitale! Aşa a şi fost şi m-am bucurat enorm cum de l-a scos Dumnezeu în viaţa mea pe acel Pompiliu Muşteanu, care era considerat spaima Ardealului în materie de control financiar şi pedepsele pe care le aplica. Nu ierta pe nimeni, niciodată. Era drept şi necruţător! Ba, mai mult, avea şi o figură de te băga în toţi sperieţii.

N-am mai văzut un om al legii atât de straşnic întru lucrarea lui! Mi-a rămas în minte şi inimă! M-am bucurat că a fost drept! Dar a fost şi cu o inimă de aur. În cazuri din acestea, justiţia omenească şi-a spus cuvântul, dar justiţia divină a limpezit drumul celor ce iubesc cu adevărat adevărul.

Pentru mine el este viu şi ca un înger din Cer!

Calinic Argeșeanul

Sinaxar 19 mai 2020

Dăruind vei dobândi, parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Pitești