in

Parohia Găvana I și-a sărbătorit hramul

(Publicat în: 23 iunie 2019)

Credincioșii parohiei Găvana I cu hramul Tuturor Sfinților din municipiul Pitești au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Momentul a fost deosebit datorită faptului că biserica din această zonă a orașului și-a sărbătorit hramul.

Cu acest prilej, în mijlocul comunității piteștene a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie într-un spațiu amenajat în curtea bisericii.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți sfaturi duhovnicești folositoare pentru perioada de post în care urmează să intrăm.

După oficierea Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitori bisericii. Cu această ocazie au fost pomeniți și ctitorii: Ioan și Olimpia Micu, cu ajutorul cărora în perioada 2007-2014 au fost executate lucrări importante de restaurare a picturii și a întregului complex bisericesc sub coordonarea părintelui paroh Gheorghe Stănescu.

Credincioșii prezenți într-un număr foarte mare au primit în dar din partea parohiei pachete cu alimente și icoane.

Biserica cu hramul Tuturor Sfinților și cel al Sfântul Ierarh Nicolae din cartierul Găvana I a fost zidită din temelie în anul 1817, fiind sfințită în anul 1820 de Preasfințitul Iosif.

Puterea plantelor medicinale: Unghia-găii (Astragalus)

Sinaxar 24 iunie 2019